RRP: 59.99 lei
56.99 leiProduct Details
Pe vastele lor domenii, familiile latifundiare din zona câmpiilor au păstrat o cultură bogată și distinctă. Obsedați de habitatul și istoria lor, capii acestora angajează meșteșugari, scriitori și istorici care să consemneze în cele mai mici detalii fiecare aspect al vieții și caracteristicile ținutului în care trăiesc. Un tânăr regizor sosește în regiune sperând să aibă o contribuție personală la elaborarea acestei istorii. Într-o bibliotecă particulară, începe să ia notițe pentru filmul său și o selectează pe fiica stăpânului moșiei pentru un rol de prim-plan. Douăzeci de ani mai târziu, hotărăște să relateze povestea obsedantă a traiului la câmpie. „Gerald Murnane este, fără îndoială, unul dintre cei mai originali scriitori activi în Australia zilelor noastre, iar Câmpiile este o carte fascinantă care-i oferă cititorului satisfacții nebănuite... Stilul este extraordinar, auster, plin de forță, adesea uimitor de emoționant.“ Australian „Când îl citești pe Murnane îți pasă mai puțin de ceea ce se întâmplă în poveste decât de gândurile pe care ți le trezește lectura. Efectul scriiturii lui este să-i inducă cititorului imagini în minte și să-l rețină într-o lume în care este încurajat la fiecare pagină să-și îndrepte atenția spre imaginile acestea în acumulare rapidă.“ The New York Times „Un bărbat călătorește prin zona de câmpie din interiorul Australiei ca să realizeze un film despre oamenii și cultura regiunii, dar cea mai mare parte a acestui roman ambiguu, evocator constă în reflecțiile artistului... Murnane vorbește despre ciudățenii și filozofie, face apel la caracteristicile fabulei sau alegoriei și în tot acest timp flirtează cu schimbările de ton, trecând de la sinceritate la rigoare seacă și de acolo la ironia ușoară... O carte provocatoare, splendidă, care trebuie recitită.“ Kirkus Reviews „O mostră de scriitură imaginativă realizată cu atâta pricepere, încât lectura ei împinge la o meditație profundă... În adâncurile și la suprafața acestei fabule ieșite din comun vă veți vedea sinele reflectat iar și iar.“ Sydney Morning Herald „Cunoscută pentru abordarea precisă și totuși menită să anuleze orice cunoaștere prealabilă a peisajului și pentru o estetică a purității asociată istoric cu acesta, Câmpiile este descrisă în unanimitate ca o capodoperă a literaturii australiene. La o privire mai atentă însă, este un roman subtil, de secol nouăsprezece, despre violența colonială surprinsă în mira de pe ecranul mașinăriei – o casă îndepărtată, modestă de la câmpie.“ BOMB Magazine GERALD MURNANE s-a născut la Melbourne în 1939. A publicat nouă romane: Tamarisk Row, A Lifetime on Clouds, Câmpiile (The Plains), Inland, Emerald Blue, Barley Patch, A History of Books, A Million Windows și Border Districts, și două volume de povestiri: Landscape with Landscape și Velvet Waters. Este, de asemenea, autorul a două colecții de eseuri: Invisible Yet Enduring Lilacs și Last Letter to a Reader. Gerald Murnane este membru emerit al Australia Council și i s-au decernat Premiul Patrick White pentru Literatură, Premiul Melbourne pentru Literatură, Premiul Festivalului de la Adelaide pentru Inovație Literară, Premiul Prim-ministrului Australiei pentru Ficțiune și Premiul Prim-ministrului Statului Victoria pentru Nonficțiune.Useful links
Beletristica LiteraBeletristica fabricate de LiteraBeletristica Reduceri de la 50%Beletristica Galben mustarBeletristica Galben mustar LiteraYou`ve viewed 48 of 15058 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)