RRP: 45 lei
36 leiProduct Details
O serie de povestioare cu parfum de legendă și cu un dram de veridicitate istorică, pe care citindu-le, poţi întrezări crâmpeie din felul în care se trăia pe timpurile îndepărtate ale faraonilor Egiptului antic, de la obiceiuri şi credinţe până la viaţa de zi cu zi. Zei şi zeiţe, înalţi funcţionari sau simpli târgoveţi, prinţi şi prinţese, creaturi monstruoase din adâncurile lumii ori din înalturile cerurilor – pe toate le vei găsi în paginile acestei cărţi. Începând cu facerea lumii de către Ra cel Strălucit şi continuând cu popularea pământului de către urmaşii lui, de la Isis şi Osiris şi până în vremurile de stăpânire ale unor mari faraoni, precum Khufu, Ramses şi chiar Tutankhamon, lectura te va purta prin oraşe şi aşezări străvechi şi îți va dezvălui originea unora dintre marile minuni ale lumii antice, printre care Piramidele din Giza şi Sfinxul. Povești care ne zugrăvesc acel trecut îndepărtat, care ne oferă și ne arată crâmpeie ispititoare și fermecătoare din acea lume pierdută a Egiptului antic. – Roger Lancelyn Green Ritmul povestirii îl poartă pe cititor ca într-o lectică veche de mii de ani, printre chipurile și priveliștile unei culturi antice de o frumusețe copleșitoare. – Editor Eu sunt Khepera la răsărit, Ra la amiază și Turn la asfințit, a spus Ra cel Strălucit, și, de îndată ce a rostit acestea, iată, s-a prefăcut în soarele ce se ivește în zori, urcând pe bolta cerească și ascunzându-se la apus. Iar aceasta a fost ziua dintâi a lumii. – din povestea „Ra și fiii săi“Useful links
Beletristica Curtea VecheBeletristica fabricate de LibrexBeletristica Reduceri de la 50%Beletristica PortocaliuBeletristica Portocaliu Curtea VecheYou`ve viewed 48 of 14926 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)