RRP: 59.99 lei
30 leiProduct Details
O CARTE. NOUĂ CITITORI. ZECE DESTINE SCHIMBATE. Alice și-a dorit dintotdeauna să fie scriitoare. Are un talent înnăscut, însă poveștile ei urmează un stil sigur și detașat, până când un eveniment tragic o face să-și deschidă sufletul și să-și scrie uimitorul roman de debut. Cuvintele ei ajung, rând pe rând, la diverși cititori: o adolescentă fără adăpost, un scufundător care-și forțează limitele, o artistă furioasă pe lumea din jur, un librar aflat în căutarea iubirii, un văduv copleșit de durere. Fiecare dintre ei este captivat de romanul lui Alice; fiecare în parte descoperă ceva diferit, care îi schimbă perspectiva și îi oferă o nouă cale în viață. Împreună, poveștile lor ne dezvăluie cele mai frumoase și mai neașteptate moduri în care cărțile ne pot influența destinul și ne arată că suntem cu toții mai strâns legați unii de alții decât ne-am fi putut imagina. „Sunt îndrăgostită nebunește de această carte. Erica Bauermeister a scris o celebrare, de o splendidă originalitate, a ficțiunii și a modurilor în care aceasta ne lărgește orizonturile. Fiecare poveste din acest ciclu este de sine stătătoare și, în același timp, creează un arc peste timp − nu doar prin prisma romanului care este personajul său central, ci și prin intermediul personajelor recurente, între care se stabilesc cele mai neașteptate și satisfăcătoare legături. Cu fiecare din părțile sale minunate, care alcătuiesc un întreg strălucit, romanul Perspective mi-a făcut inima de cititoare să cânte de bucurie.“ NINA de GRAMONT, autoarea bestsellerului Misteriosul caz Christie „Redat într-o proză precisă și distilată, romanul Perspective explorează superb legăturile care ne salvează, traumele care ne modelează personalitatea, precum și puterea cuvintelor și a poveștilor de a ne vindeca. Cu descrieri punctuale și o înțelegere profundă a vulnerabilității umane, Erica Bauermeister a scris o carte plină de forță și grație, care îl va transforma cu desăvârșire pe cititor. Un roman generos, înțelept, magnific.“ MARJAN KAMALI, autoarea bestsellerului Librăria din Teheran „În romanul ei liric, tulburător, Perspective, Erica Bauermeister ne împărtășește modalitățile neașteptate și desăvârșite prin care o carte specială schimbă viețile cititorilor ei. Pe măsură ce romanul din roman trece prin mâinile unei game variate de oameni – de la un actor la un înotător și la o adolescentă fără adăpost, printre alții −, el devine un ghid pentru cei pierduți, ajutându-i în diverse moduri pe diverșii săi cititori. O minunată odă închinată forței ficțiunii, Perspective va rămâne în sufletele cititorilor, la fel cum romanul fictiv pe care-l descrie rămâne în sufletele personajelor.“ MARIE BENEDICT „Ce bucurie e să vezi cum părțile distincte ale romanului Perspective traversează timpul ca să construiască o poveste extraordinară. Când viața tragică a fratelui unei scriitoare dă naștere romanului pe care ea și-a dorit mereu să-l scrie, parcursul acestuia prin lume întrece orice imaginație. Mi-a plăcut nespus forța pe care narațiunea aceasta o atribuie lecturii în sine, acel tărâm drag și vital al experienței noastre. “ JOAN SILBER, autoarea romanului Secretele fericirii „Cel mai mare compliment pe care un scriitor poate să-l facă altuia e să-i spună: «Mi-aș dori să fi scris eu cartea asta». Ei bine, mi-aș dori să fi scris eu romanul Perspective. Nu am putut să-l las din mână. Evocator. Genial. Complex. Profund satisfăcător. Artă narativă la cel mai înalt nivel. Am să recomand tuturor această carte, multă vreme de acum înainte.“ ALKA JOSHI, autoarea bestsellerelor Artista Henna și Secretele din Jaipur ERICA BAUERMEISTER este autoarea mai multor romane aflate pe lista de bestsellere New York Times, printre care The School of Essential Ingredients, Parfumul iubirii și al trădării (The Scent Keeper) și Perspective (No Two Persons). A scris, de asemenea, o carte de memorii, House Lessons: Renovating a Life, și este coautoarea a două ghiduri de lectură, 500 Great Books by Women și Let’s Hear It for the Girls. Cărțile ei s-au aflat pe listele de lectură ale Reese’s Book Club și Indie Next și au fost publicate în peste 25 de țări. Locuiește în Port Townsend, Washington, împreună cu soțul ei.Useful links
Beletristica LiteraBeletristica fabricate de LiteraBeletristica Reduceri de la 50%Beletristica GriBeletristica Gri LiteraYou`ve viewed 48 of 14935 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)