Product Details
Volumul Raiul se dobândește aici întregește viziunea duhovnicească pe care Starețul Tadei ne-a lăsat-o moştenire, spre mântuirea noastră. Suntem răspunzători de gândurile pe care le întreținem, iată un adevăr foarte greu de crezut și de primit pentru omul postmodern, obișnuit să relativizeze orice și, mai ales, să vadă în gând doar o putere psihologică. De obicei, în cărțile duhovnicești întâlnim ideea că pacea sufletească este roada rugăciunii. Mai întâi trebuie să te rogi, iar pacea va veni de la sine. Dimpotrivă, Părintele Tadei așează ca piatră de temelie a rugăciunii pacea inimii. Alte arme din arsenalul războiului nevăzut, pe care ni le propune Starețul Tadei, sunt: smerenia, ascultarea, blândețea, iertarea aproapelui, acceptarea necazurilor. Calea Cuviosului Tadei este una mărturisitoare. El se opune duhului materialist al lumii, se ridică împotriva prorocilor mincinoși care au apărut sau stau să apară, împotriva orientalismelor propagate de curentul New-Age. Mântuirea noastră stă numai în Domnul nostru Iisus Hristos pentru că prin El firea noastră omenească a pătruns în taina Sfintei Treimi; este un dar nemăsurat. Ținta vieții noastre este aceeași pentru toți: Aici ne este dat să ne pregătim pentru veșnicie, să biruim răul, ca niciodată să nu cădem din dragostea Părintelui Ceresc. Daniel MazilUseful links
Beletristica SupergraphBeletristica fabricate de BookzoneBeletristica Reduceri de la 50%Beletristica GriBeletristica Gri SupergraphYou`ve viewed 48 of 14953 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)