Amintiri in dialog - Matei Calinescu, Ion Vianu

„Bantuiam ca o stafie melancolica locuri pe care le cunoscusem indeaproape intr-o viata anterioara si ma simteam esential vulnerabil, desi ma stiam protejat, daca nu de acea invizibilitate sau transparenta pe care si-o pot alege spectrele, de faptul ca devenisem irecognoscibil. Dupa doua decenii de absenta eram intr-un fel deghizat in propriul meu trup, in propria mea varsta. Revenisem in Romania pentru cateva zile, dar adevarata intoarcere, mi-am dat seama, avusese loc pe alt plan, acela al scrisului, mai demult. Cartea noastra era nu numai, cum credeam, un nostos imaginar; era chiar intoarcerea in Itaca.ׅ“ (Matei CALINESCU) „Fusesem eu, fuseseram noi doi, care ne intorceam in tara dupa un lung sau mai putin lung exil, aidoma unor Ulise, Telemah? Pentru a fi pe deplin intelesi ar trebui, inainte de «post-Odiseea» care se desfasoara chiar in timp ce scriem aceste randuri, sa pomenim si sa incercam sa intelegem intamplarile circumnavigatiei noastre, inainte de prima sosire la Itaca si, mai ales, jalea care ne-a cuprins atunci cand, odata depasita prima euforie a libertatii, am inteles ca s-ar putea sa nu mai revedem niciodata insula copilariei.“ (Ion VIANU)