2441 products
Capatul tunelului

Capatul tunelului

RRP: 45 lei

36 lei

Product Details

O confesiune emotionanta si curajoasa despre ce inseamna sa descoperi ca ai cancer si sa-i supravietuiesti. De la reactiile prietenilor, ale membrilor familiei si ale partenerei de viata pana la gandurile, framantarile si sperantele proprii, cartea lui Kónya Zoltan este o marturie cat se poate de palpabila despre ce inseamna boala si despre cum ne poate ea uni, ba chiar intari. Infruntarea ei nu este o lupta oarecare, insa aliatii sunt multi, cu atat mai multi cu cat dusmanul e mai puternic. Iar dincolo de sprijinul apropiatilor si al medicilor, ajutorul cel mai mare vine tocmai din interior, prin propria credinta.  Un text cu o muzica melancolica, scris cu discreta sinceritate si cu o eruditie aparte. Adevarul privit in fata, fara menajamente si autoamagiri. Péter Demény Sa nu ne insele termenii medicali cu care personajul-autor se refera atat de des la propriul corp: aceste Insemnari despre un cancer rectal nu sunt nicidecum opera unui medic, ci stradania unui scriitor abil de a se distanta, macar prin cuvant, daca altfel nu, de trupul care peste noapte i-a devenit dusman. Alexandru M. Calin Trebuie sa recunosc ca nu am citit usor cartea. Am tot revenit asupra unor pasaje, dar nu pentru ca n-as fi inteles textul, ci pentru ca simteam nevoia sa-l recitesc, sa patrund sensuri, iar uneori, de fapt deseori, sa-mi dau voie sa ma emotionez, sa rad sau sa plang… Liliana Birle O lectura in care m-am regasit si datorita careia am devenit mai bogata sufleteste si – as vrea sa cred – mai inteleapta. Cosmina Stan O experienta care m-a imbogatit: am plans, am ras si am asteptat cu nerabdare deznodamantul, ca sa pot rasufla usurata… Simona Scumpia Cartea lui Kónya Zoltan e scrisa foarte personal, insa evita ambele posibile capcane de care ma temeam. Nu e nici apasatoare, dar nici prea „spirituala“, simti ca te poti identifica cu cele scrise, care nu sunt straine de ce ai putea trai la randul tau si nu ofera nimic magic, prea indepartat de realitate pentru a fi util. Lavinia Olau Dobre
2441 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review