Condamnarea la viata - Marius Carbunescu

Ma bucuram de moment fara sa intuiesc ca lasasem in urma Simpang Renggam pentru a plonja intr-o alta inchisoare, cu mult mai mare si mai abjecta, unde cu totii primim, inca din prima clipa a venirii noastre pe lume, un certificat in alb de condamnati la moarte. Sentinta este pusa in aplicare mai devreme sau mai tarziu, dupa cum hotaraste judecatorul suprem. Ceea ce ne ramane de facut noua, muritorilor, este o cruda si angoasanta asteptare. Nu m-am departat decat vreo zece metri de poarta inchisorii. Efluviile libertatii deja se risipisera si au inceput grijile. M-am asezat pe o bordura, privind fatada cladirii de unde tocmai iesisem cu o privire tampa. ”Nu te uita inapoi!”, am auzit in minte vocea calda si totusi dojenitoare a mandarinului. Parca ar fi fost intelesi, el si cu mama, peste timp si peste o jumatate din globul pamantesc. Dintr-o data m-am luminat la fata si am stiut ce trebuie sa fac cu surogatul de libertate ce-mi fusese alocata. Incotro sa ma indrept pentru satisfacerea tuturor doleantelor.