Product Details
Enescu, cel din Livenii botoșaneni, a facut mai intai un stagiu vienez, dupa cum a beneficiat din plin și de protecția reginei-poete Carmen Sylva, al carei „copil de suflet“ va fi fost. A studiat, apoi și și-a desfașurat activitatea in special la Paris, insa se va intoarce la București in momentul de rascruce al biografiei sale, atunci cand a aflat ca marea iubire a vieții lui, Maruca Cantacuzino, incercase sa se sinucida și se desfigurase voluntar dupa ce fusese parasita de Nae Ionescu. Și, mai tarziu, in valtoarea evenimentelor pricinuite de a doua mare conflagrație mondiala și de consecințele ei politice, tot la Paris se va intoarce, impreuna cu nestatornica și tiranica prințesa a inimii sale, de aceasta data pentru totdeauna, la apogeul unui destin, totuși, tragic. Dar Parisul nu a fost totul pentru el, dupa cum nici Cantacuzina prin alianța nu a fost singura femeie care i-a bantuit sufletul, atat viața de artist, cat și biografia sentimentala fiind mult mai complicate. Și, desigur, vioara, pianul, bagheta de dirijor sau portativul sunt, intru posteritate, cele mai importante repere existențiale ale sale. Considerandu-se „compozitor pana in maduva oaselor“, Enescu a avut si o extraordinara cariera de violonist… Dincolo de elanurile patriotarde și de diferitele interpretari, biografia și cariera lui George Enescu sunt extrem de complexe, imposibil de redus la șabloane, de orice fel ar fi acestea. A fost un om și un artist fabulos, dar nu lipsit de controverse, fiind revendicat, deopotriva, de Academie și de francmasonerie. Dar a fost și ramane viu, dincolo de orice efigii comemorative.Useful links
Biografii memorii jurnale NeverlandBiografii memorii jurnale fabricate de LibrexBiografii memorii jurnale Reduceri de la 50%Biografii memorii jurnale GriBiografii memorii jurnale Gri NeverlandYou`ve viewed 48 of 2394 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)