Jurnalul unei scriitoare - Virginia Woolf

Cartea reprezinta un ghid nepretuit de indrumare prin mintea si sufletul Virginiei Woolf, pus la punct de catre sotul ei, Leonard Woolf (care semneaza si prefata), prin selectia unor fragmente semnificative din jurnalele pe care le-a tinut timp de 27 de ani. Acesta a ales insemnari despre ce facea si ce gandea scriitoarea, despre oamenii cu care se intalnea – adesea, importanti scriitori contemporani –, dar, mai ales, despre cartile ei. Aflam partea nevazuta a creatiei sale, gandurile ce ii insoteau lucrarile pe masura ce erau scrise, precum si zbaterile neincetate ale autoarei fata in fata cu critica la care erau supuse. In plus, vom citi si minunate fragmente de opinii personale legate de lecturile sale. O analiza completa a solului din care a luat nastere opera nemuritoare a acestei scriitoare, care continua sa fie atat de actuala. In starea de lenevie care urmeaza dupa orice articol lung – iar Defoe este al doilea pe luna aceasta – am scos jurnalul si am citit, asa cum iti citesti propriile scrieri: cu o oarecare intensitate vinovata. Marturisesc ca stilul lui bolovanos si necautat, adesea atat de negramatical si care parca tipa ca un cuvant trebuie sa fie schimbat, m-a cam izbit. Incerc sa spun sinelui meu care va citi acestea de aici inainte ca stiu sa scriu mult mai bine si sa nu zaboveasca aici; si sa-i interzic sa lase un ochi de barbat sa-l vada. Iar acum as putea sa adaug si micul meu compliment in sensul ca are nonsalanta, dar si vigoare si uneori loveste pe neasteptate chiar la tinta. -Virginia Woolf .. cel mai rau lucru cand scrii este ca depinzi atat de mult de laude. Sunt aproape sigura ca n-am sa primesc niciun fel de laude pentru aceasta nuvela si asta o sa ma supere nitel. Nelaudata, imi vine greu sa ma apuc de scris dimineata, dar descurajarea nu dureaza decat 30 de minute si, odata ce incep, uit de toate. Serios, ar trebui sa incercam sa ignoram toate suisurile si coborasurile. Un compliment aici, tacere dincolo. Murry si Eliot au fost comandati, eu nu. Elementul central ramane statornic, iar acesta este faptul ca imi gasesc propria placere in arta. - Virginia Woolf