RRP: 75 lei
37.5 leiProduct Details
Una dintre fortele cele mai dinamice din divertismentul contemporan, recunoscuta la nivel global, isi povesteste viata intr-o carte deopotriva curajoasa si motivanta, care ii urmareste parcursul de invatare pana in punctul alinierii perfecte a succesului exterior, fericirii interioare si conexiunii umane. Will spune povestea necenzurata a uneia dintre cele mai uimitoare evolutii in lumea muzicii si filmului. Transformarea lui Will Smith dintr-un pusti din West Philadelphia intr-unul din cele mai mari staruri rap ale epocii sale, iar mai apoi intr-unul din cele mai mari staruri din istoria Hollywood, e cu adevarat una de proportii epice – dar e numai jumatate din poveste. Will Smith a crezut, pe buna dreptate, ca a castigat jocul vietii: nu numai succesul sau nemaiauzit, ci si faptul ca intreaga lui familie activa la varful industriei divertismentului. Doar ca, pentru cei din jurul sau, lucrurile nu au fost intocmai asa: ei s-au simtit a fi mai mult niste actori in circul lui - un loc de munca fara pauze, pentru care de fapt nu erau pregatiti. S-a dovedit ca educatia lui Will Smith nu era nici pe departe incheiata. Aceasta carte de memorii este produsul unei calatorii profunde a descoperirii de sine, o confruntare cu tot ceea ce poate vointa sa implineasca si, in egala masura, cu acele lucruri pe care vointa singura nu le poate implini. Scrisa cu ajutorul lui Mark Manson, autorul bestsellerului Arta subtila a nepasarii, cu vanzari de milioane de exemplare, Will este povestea felului in care un om reuseste sa-si stapaneasca propriile emotii, scrisa ca sa-i ajute pe cei care cauta sa realizeze acelasi lucru. Doar cativa dintre noi vom cunoaste vreodata presiunea interpretarii pe cele mai mari scene ale lumii, pentru cele mai mari mize, insa cu totii putem intelege ca uneori e nevoie sa renuntam la carburantul care ne-a adus pana intr-un punct al evolutiei personale, daca vrem sa ne continuam calatoria. Combinatia dintre o perspectiva inteleapta asupra valorilor universale si o poveste de viata extraordinar de amuzanta, poate chiar uluitoare, face ca Will sa fie, la fel ca autorul sau, o lucrare unica. WILL SMITH este actor, producator si muzician, de doua ori nominalizat la Premiile Academiei Americane de Film si castigator al premiilor Grammy si NAACP, cu o cariera diversa ce cuprinde filme, seriale de televiziune si albume multiplu castigatoare ale discului de platina. Este detinatorul a numeroase recorduri de vanzari, printre care recordul pentru cele mai multe filme consecutive (opt) cu incasari de peste 100 de milioane de dolari. El si sotia lui au infiintat Will & Jada Smith Family Foundation, cu scopul imbunatatirii calitatii vietii prin asigurarea resurselor esentiale pentru accelerarea initiativelor care se concentreaza asupra dezvoltarii individuale si colective in domenii precum educatia, emanciparea sociala, sanatate si bunastare, si sustenabilitate. MARK MANSON este autorul best-sellerurilor New York Times – Arta subtila a disperarii , Arta subtila a nepasarii si Arta subtila a seductiei . Cartile lui Manson au fost traduse in peste cincizeci de limbi, acumuland vanzari de peste douasprezece de milioane de exemplare in toata lumea. Manson coordoneaza una dintre cele mai mari platforme online dedicate dezvoltarii personale, markmanson.net, avand peste doua milioane de cititori lunar si jumatate de milion de abonati. Alte carti noi aparute la editura Trei sunt: Confiteor Orbi, de Petronela Rotar Sange auriu Pettson și Findus. Calendarul Familiei 2022 Respiratia. O noua stiinta a artei pierdute Vacanta de Craciun a MosuluiUseful links
Biografii memorii jurnale LifestyleBiografii memorii jurnale fabricate de LibrexBiografii memorii jurnale Reduceri de la 50%Biografii memorii jurnale PortocaliuBiografii memorii jurnale Portocaliu LifestyleYou`ve viewed 48 of 2389 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)