• Pierdut in Bordeaux
Pierdut in Bordeaux

Pierdut in Bordeaux

This product is no longer for sale, you will be redirected to similar products in 15 seconds

Description

Când spui „Bordeaux”, prima referință nu poate fi decât vinul, aici fiind, în fapt, epicentrul mondial al oenologiei, sub fiecare pietricică din această regiune a Franței ascunzându-se, practic, o rădăcină de viță de vie, în fiecare sătuc mai dichisit existând un Château (sediul unei podgorii, cu mult mai mult decât o simplă cramă), dar și în fiecare garage putând avea surpriza întâlnirii cu câteva butoaie de stejar în care se înnobilează o licoare unică. Din 1001 motive, Bordeaux este un terroir binecuvântat de Bacchus/Dionysos! Numai că atât de mare este diversitatea vinurilor excepționale de aici încât unui muritor – fie el și „Cavaler al Vinului” – îi este peste puteri să aleagă, de pildă, între vin roșu și vin alb, între sec sau vin dulce licoros, între Merlot sau cupajul de Sémillon și Sauvignon Blanc, între Saint Émilion și Sauternes (dar și între Sauternes și Barsac, la vinificarea soiurilor albe botritizate), între Pauillac și Médoc ori între Pomerol și Pessac-Léognan, între Pauillac Château Margaux și Château d’Yquem sau, chiar, în ciuda aparentei asemănări sonore, între Château Lafite Rotschild și Château Mouton Rotschild… Iar istoria Aquitaniei și a Burdigalei (numele vechi pentru Bordeaux) este cu mult mai complexă pentru a se circumscrie exclusiv istoriei vinului de aici, oferind și alte deschideri fascinante spre acest tărâm incredibil.

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer