Product Details
Fundamentele ideologice ale dreptului administrativ este titlul unui proiect pe care autorul l-a gandit, construit si ajustat timp de aproape 10 ani. El s-a bazat pe parcurgerea unui numar important de manuale, monografii, tratate, articole si studii de specialitate, din spatiul literaturii juridice romane, franceze, spaniole, italiene, portugheze, germane, engleze si sud-americane, dar si pe multiple surse jurisprudentiale, livrate de instante nationale - judecatoresti sau constitutionale -, de Curtea de Justitie a Uniunii Europene si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Sursele de documentare au contribuit in mod covarsitor la configurarea formei si continutului acestui proiect, ce urmeaza a se concretiza in publicarea de catre autor a cinci volume: (i) Volumul I, Tomul 1: Originile; (ii) Volumul I, Tomul 2: Scolile; (iii) Volumul II, Tomul 1: Dialogurile; (iv) Volumul II, Tomul 2: Specificitatile; (v) Volumul III: Principiile; (vi) Volumul IV: Izvoarele; (vii) Volumul V: Categoriile. Intregul proiect se construieste in jurul a doua premise: • una ontologica, potrivit careia dreptul administrativ cunoaste sase fundamente ideologice, si anume: - autoritatea publica si puterea publica, ce alcatuiesc esenta ideologica a dreptului administrativ; - administratia publica si serviciul public, care se circumscriu substantei ideologice a dreptului administrativ; - interesul public si ordinea publica, ce se subsumeaza vocatiei ideologice a dreptului administrativ; • alta epistemica, in conformitate cu care toate marile institutii ale dreptului administrativ - sistemul institutional al administratiei publice, functia publica, proprietatea publica, intreprinderea publica, actul administrativ unilateral, contracte administrative, contenciosul administrativ, raspunderea administrativ-patrimoniala si contraventionala - pot fi descrise si explicate cu concursul celor sase fundamente ideologice mai sus enumerate, respectiv cu ajutorul multiplelor relatii de asociere, ce se pot statornici intre aceste fundamente, in cadrul unui veritabil sistem. Mizand pe caracterul fecund al cercetarii interdisciplinare, volumul Dialogurile propune cititorilor sai o analiza a relatiilor pe care dreptul administrativ le-a angajat cu alte mari patru discipline juridice universitare: drept constitutional, drept european, drept civil si drept penal. Dialogurile purtate cu fiecare disciplina din cele mai sus enumerate, au marcat istoria insasi a dreptului administrativ. Astfel, etapa bazelor constitutionale ale dreptului administrativ a fost urmata de cea a cadrelor administrativiste ale dreptului constitutional, fenomen concurat de cel al "civilizarii" dreptului administrativ, proces in prezenta caruia multe din principiile, legitatile si regulile acestei din urma ramuri au reusit sa-si clarifice caracterul exorbitant fata de normele de drept civil. Surprinzator pentru multi juristi, prin imprumutarea unor principii de drept european, dreptul administrativ nu numai ca a evitat marginalizarea, dar a reusit sa-si consolideze individualitatea si respectabilitatea, in ansamblul mai larg al disciplinelor de drept public. In sfarsit, imprumuturile pe care dreptul administrativ le-a facut din spatiul categorial al dreptului penal, au contribuit din plin la desavarsirea fizionomica a teoriei raspunderii contraventionale si a celei administrativ-disciplinare. Raportat la cele mai sus afirmate, pentru un neinitiat, dreptul administrativ ar putea sa para intru totul lipsit de originalitate. In realitate, tocmai capacitatea acestei discipline juridice - cu un foarte pronuntat caracter tehnic! - de a asimila din textura ideologica a altor ramuri de drept si, totodata, de a influenta evolutia acestor ramuri, face din dreptul administrativ un instrument epistemic extrem de util in organizarea invatarii si a cercetarii a ceea ce este fundamental in dreptul public.Useful links
Carte juridica Cristian ClipaCarte juridica fabricate de LibrisCarte juridica Reduceri de la 50%You`ve viewed 48 of 798 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)