791 products
Rambursarea cheltuielilor medicale efectuate intr-un alt stat membru al UE - Dragos Calin, Roxana Maria Calin

Rambursarea cheltuielilor medicale efectuate intr-un alt stat membru al UE - Dragos Calin, Roxana Maria Calin

Product Details

Rambursarea cheltuielilor medicale efectuate intr-un alt stat membru al Uniunii Europene.Culegere de practica judiciara Cuprins: 1. In masura in care se dovedeste ca urgenta medicala a impiedicat pe reclamant nu numai sa obtina autorizatia prealabila, dar si sa depuna cererea de acordare a autorizatiei prealabile, legislatia nationala nu poate constitui un impediment in acordarea contravalorii tratamentului medical conform dispozitiilor art. 20 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004. Curtea de Apel Timisoara, Sectia contencios administrativ si fiscal, Decizia civila nr. 7779 din 7 noiembrie 2017 2. Cum reclamantii nu au depus niciun document din care sa rezulte ca institutiile medicale din Romania nu puteau realiza in mod corespunzator sau intr-un interval de timp util interventia chirurgicala efectuata in Austria, nu poate fi acordata contravaloarea tratamentului medical /75 Curtea de Apel Timisoara, Sectia contencios administrativ si fiscal, Decizia civila nr. 925 din 8 mai 2018 3. Prin efectuarea platii tratamentului medical de catre reclamant, formularul S2 (E112) nu mai produce efectele pentru care a fost eliberat, neputand fi invocat in solicitarea rambursarii. Aceste prevederi sunt aplicabile in toate situatiile, nu doar in aceea a eliberarii formularului dupa plecarea persoanei beneficiare, intrucat scopul eliberarii acestuia este acelasi in toate situatiile, respectiv ca beneficiarul sa obtina tratament medical din partea unei unitati dintr-un alt stat, fara a suporta costul acestuia, contravaloarea serviciilor medicale urmand sa fie decontata direct intre institutiile implicate. In situatia in care contravaloarea serviciilor medicale a fost achitata de beneficiar, formularul nu mai produce efectele pentru care a fost emis, respective decontarea directa a serviciilor medicale intre unitatea medicala si casa de asigurari de sanatate, fara contributia beneficiarului /126 Curtea de Apel Tirgu Mures, Sectia a II-a civila, de contencios administrative si fiscal, Decizia nr. 666/R din 11 octombrie 2016 4. Prevederile art. 22 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 nu se opun, in principiu, unei reglementari a unui stat membru care conditioneaza rambursarea integrala a cheltuielilor aferente ingrijirilor spitalicesti acordate in alt stat membru de obtinerea unei autorizatii prealabile. In schimb, aceste articole se opun unei astfel de reglementari interpretate in sensul ca exclude, in toate cazurile, rambursarea integrala de catre institutia competenta a cheltuielilor aferente unor astfel de ingrijiri, acordate fara autorizatie prealabila /138 Curtea de Apel Bacau, Sectia I civila, Decizia nr. 1521 din 28 octombrie 2013 5. Potrivit art. 22 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71, exista posibilitatea deplasarii pe teritoriul unui alt stat membru pentru a primi tratament adecvat starii asiguratului pe timpul bolii sau maternitatii, atat pentru asigurat, cat si pentru membrul de familie. Interventia chirurgicala asupra fatului prezinta o urgenta neonatala ce se impune a fi realizata imediat dupa nastere, iar aceasta situatie nu este compatibila cu efectuarea demersurilor cu privire la inregistrarea nasterii si eliberarea certificatului de nastere pe numele copilului /148 Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 128 din 16 ianuarie 2018 6. Legislatia interna conditioneaza suportarea contravalorii cheltuielilor ocazionate de serviciile medicale prestate in afara teritoriul tarii, de solutionarea in mod favorabil a cererii de eliberare a formularului S2 (E112) anterior plecarii beneficiarului in strainatate, doar emiterea, ca fapt material, putand fi ulterioara plecarii /159 Curtea de Apel Craiova, Sectia contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 1630 din 13 martie 2014 7. A nu recunoaste mamei biologice posibilitatea de a obtine serviciile de nastere in locul unde urma sa se efectueze si actul medical asupra copilului a facut ca drepturile asiguratului sa fie supuse unei procedure formaliste, rigide, sa devina iluzorii. Raportul medical privind situatia copilului, care consemna necesitatea unei interventii urgente pentru salvarea vietii acestuia, era suficient pentru a face dovada faptului ca nasterea nu se putea face intr-un interval de timp rezonabil in Romania, avand in vedere starea fatului /171 Curtea de Apel Iasi, Sectia contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 1683 din 14 noiembrie 2017 8. In conditiile in care formularul E126 nu este instrumentat de institutiile oficiale autorizate de la locul de sedere, din cadrul Ministerul Federal al Sanatatii si Securitatii Muncii, ci doar de furnizorul de servicii medicale, asa cum in mod corect a sesizat parata, rezulta ca in speta nu putea fi angajata raspunderea statului roman in temeiul Regulamentului (CEE) nr. 1408/71/ 180 Curtea de Apel Timisoara, Sectia contencios administrativ si fiscal, Decizia civila nr. 2877 din 9 aprilie 2014 9. O conditie a admisibilitatii eliberarii formularului S2 (E112) este aceea ca, din raportul medical, sa rezulte ca serviciul medical solicitat face parte din pachetul de servicii de baza de care beneficiaza asiguratii in sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania iar acesta sa nu poata fi efectuat intr-un interval de timp rezonabil in niciuna din unitatile sanitare din Romania, luand in considerare starea curenta de sanatate a persoanei solicitante si evolutia probabila a bolii /188 Curtea de Apel Oradea, Sectia I Civila, Decizia civila nr. 96 din 15 ianuarie 2014 10. Ingrijirile spitalicesti acordate in alt stat membru trebuie sa fie rambursate de institutia competenta in limita cuantumului stabilit de legislatia acestui stat membru, daca au facut obiectul autorizatiei impuse de art. 22 alin. 1 lit. c din Regulamentul nr. 1408/71. In situatia in care acest cuantum este inferior celui care ar fi rezultat din aplicarea legislatiei in vigoare in statul membru al carui rezident este asiguratul in cazul spitalizarii in acest din urma stat, trebuie sa se acorde in plus de institutia competenta o rambursare suplimentara corespunzatoare diferentei dintre aceste doua valori, in limita cheltuielilor efectuate in realitate /210 Curtea de Apel Oradea, Sectia I Civila, Decizia civila nr. 505 din 18 septembrie 2017 11. Lipsa unei recomandari medicale data de un cadru medical care furnizeaza servicii medicale in sistemul de asigurari de sanatate din Romania, in sensul unei interventii chirurgicale asistata robotic. Costuri solicitate spre rambursare/ 222 Curtea de Apel Tirgu Mures, Sectia a II-a civila, de contencios administrative si fiscal, Sentinta nr. 133 din 30 decembrie 2019 12. Din raportul medical trebuie sa rezulte ca serviciile medicale de care asiguratul a beneficiat se regasesc in pachetul de servicii de baza (servicii decontate din Fondul national asigurari sociale de sanatate din Romania) si faptul ca aceste servicii nu i se pot efectua in Romania in intervalul de timp necesar in mod normal pentru obtinerea tratamentului, luand considerare starea lui curenta de sanatate si evolutia probabila a bolii /249 Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, Sentinta civila nr. 409 din 10 februarie 2017 13. Rambursarea cheltuielilor medicale efectuate intr-un alt stat membru nu poate fi refuzata in cazul in care tratamentul spitalicesc nu ar putea fi furnizat in timp util in statul membru de resedinta al persoanei asigurate din pricina lipsei de medicamente si consumabile medicale de baza si de infrastructura /262 Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, Decizia civila nr. 5984 din 13 decembrie 2016 14. Eliberarea formularului S2 (E112) se poate realiza numai in conditiile existentei unui diagnostic cert si a imposibilitatii tratarii afectiunii in cadrul sistemului medical romanesc/290 Curtea de Apel Cluj, Sectia a III-a contencios administrativ si fiscal, Decizia civila nr. 2107 din 2 noiembrie 2016 15. Cat timp reclamantul nu s-a adresat institutiei abilitate cu o cerere de eliberare a formularului S2 (E112), nici inainte de deplasarea in strainatate, nici dupa aceasta, prin invocarea situatiei de forta majora in care s-a aflat, situatie care l-a impiedicat sa solicite eliberarea formularului S2 (E112), nu exista temei legal de a rambursa contravaloarea serviciilor medicale acordate/ 296 Curtea de Apel Alba Iulia, Sectia I civila, Decizia civila nr. 1282 din 6 octombrie 2016 16. Eliberarea formularului S2 (E112) in cazul in care nu se poate realiza o separare intre nastere si interventia chirurgicala, pe care o impune malformatia de care sufera fatul, deoarece nasterea nu poate fi privita ca o afectiune a mamei /306 Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 9169 din 31 octombrie 2013 17. Neinvocarea unui impediment obiectiv, de nesurmontat in depunerea cererii, ci doar descurajarea reclamantei, printr-o comunicare verbala cu autoritatile publice, ca procedura nu ar acoperi astfel de interventii, nu justifica existenta unor circumstante speciale, de natura a atrage aplicarea testului de proportionalitate, pentru a se verifica restrangerea nejustificata a liberei prestari a serviciilor /323 Curtea de Apel Cluj, Sectia a III-a contencios administrativ si fiscal, Decizia civila nr. 1661 din 29 noiembrie 2019
791 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review