Product Details
Emilia, Nona si Antuza au fost cele trei mame eroine care prin viata lor s-au invrednicit de bucuria de a fi trecute in randul sfintilor. Acestea au primit cununa cea nevestejita a slavei vesnice, dar si laudele, cinstirea si recunostinta crestinilor, pentru ca familiile lor au dat multi sfinti Bisericii, „in special pe cei trei mari luminatori ai soarelui intreit al dumnezeirii”, Vasile cel Mare, Grigore Teologul si Ioan Gura de Aur. Taina maretiei celor trei Ierarhi se gaseste in chip marturisitor si in cele trei femei evlavioase, in mamele lor: Emilia, Nona si Antuza. si adevarul acesta l-au propovaduit „cu propria gura” acesti ingeri pamantesti, locuitori ai cerului, si l-au consemnat in scrierile lor, ca neamurile care vor urma sa afle despre puterea mare si inaltatoare pe care o are lucratorul cel impreuna cu Dumnezeu, care se numeste MAMA. Adevarul acesta l-au marturisit si l-au repetat si altii : „in spatele unei mari personalitati se ascunde de regula o mama minunata”. Mamele vestite ale celor trei Ierarhi au inteles marea lor misiune, si tocmai de aceea s-au nevoit, s-au ostenit si s-au daruit intr-o mare masura lucrarii materne de a-i forma pe copiii lor „in invatatura si mustrarea Domnului”, aratandu-i pe acestia invatati ai vremii si sfinti ai Bisericii. De aceea se cuvine sa urmarim jertfa lor in chip amanuntit in paginile acestei cartiUseful links
Carte ortodoxa Atanasie I. SkarmoghianiCarte ortodoxa fabricate de LibrisCarte ortodoxa Reduceri de la 50%You`ve viewed 48 of 625 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)