Product Details
Suntem ziditi pentru fericire. Invataturile unui duhovnic si maturisitor al credintei Dumnezeu l‑a creat pe om din infinita Sa dragoste, menindu‑l fericirii vesnice. Dar fericirea nu poate exista fara dragoste. De aceea se asteapta din partea omului dragoste fata de Dumnezeu, potrivit poruncilor sfinte; dragoste din toata inima, din tot sufletul si cu toata puterea, pentru ca prin aceasta dragoste, pornita din inima, omul sa se ataseze de Dumnezeu. Domnul este Iubire, iar prin iubire omul trebuie sa dobandeasca asemanare cu Dumnezeu, fiindca numai prin iubire poate deveni fiu al lui Dumnezeu dupa har; iar daca Ii va deveni fiu, poate deveni si mostenitor al Imparatiei cerurilor.Daca vom crede in Dumnezeu cu inima, ca in Creatorul si Datatorul‑de‑viata, vom simti ca viata noastra si cele ce ii sunt de trebuinta ne sunt daruite de Dumnezeu. O asemenea credinta vie ne poate aduce in inima pace, nadejde, bucuria descoperirii unei mari si unice comori si a libertatii sub acoperamantul atotputerniciei lui Dumnezeu. Daca avem credinta nestramutata ca unicul izvor care ne da viata este Dumnezeu, Creatorul si Proniatorul nostru, daca vom nadajdui ca, din mila si bunatatea Sa, nu vom ramane in afara Imparatiei Sale ceresti, spre care tindem cu toata inima, daca Il vom iubi pe Dumnezeu mai mult decat propria noastra viata (intrucat aceasta Ii apartine, este un dar al Sau), vom fi fericiti si vom avea chezasia Imparatiei lui Dumnezeu. -Pr. Petru SerioghinUseful links
Carte ortodoxa Petru SerioghinCarte ortodoxa fabricate de LibrisCarte ortodoxa Reduceri de la 50%You`ve viewed 48 of 625 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)