RRP: 39.9 lei
23.94 leiProduct Details
Ai stat vreodata să te gândești ce ai vrea neapărat să faci până mori? Lasă să curgă ideile, fă o listă și, gata, ai propria ta listă cu lucruri de încercat într-o viață. Dar de unde să-ncepi și cum să faci lucrurile chiar și mai palpitante? În această carte găsești idei la îndemâna ORICUI (tânăr sau mai în vârstă), cât timp ești suficient de motivat și dacă îndrăznești să-ți explorezi orizonturile. Unele propuneri sunt ușor de bifat, altele vor fi o adevărată provocare, dar adesea acestea vor fi cele CARE ÎȚI VOR ÎMBOGĂȚI CU ADEVĂRAT VIAȚA.Să mulgi o vacă, să scrii o carte, să te plimbi cu o bicicletă tandem, să arunci cu un tort în fața cuiva, să te săruți sub Turnul Eiffel sau să stai în vârful unui munte sunt doar câteva dintre lucrurile de pe lista cu 500 de idei din această carte. Poți chiar extinde lista, adăugându-i VISURILE TALE în paginile speciale.Gata acum: ai visat destul, treci la fapte!ELISE DE RIJCK a alcătuit o listă cu lucrurile pe care își dorea cu ardoare să le facă până să împlinească 30 de ani. Prin urmare, a strâns mai mult de 12 000 de oameni, gata să se joace de-a v-ați ascunselea în Ikea, s-a lăsat hipnotizată și și-a băgat un șarpe pe gât.Useful links
Carti LiteraCarti fabricate de LiteraCarti Reduceri de la 50%Carti PortocaliuCarti Portocaliu LiteraYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)