Product Details
Nu există nedreptate mai mare decât avortul. Nu numai față de copilul nevinovat și lipsit de aparare, ci și față de mama care consimte la săvârșirea avortului - sau, mai curând, la distrugerea propriei vieți și la știrbirea bucuriei ei. O femeie ajunsă în această situație este nevoită de fiecare dată să ridice de una singură crucea martiriului și a vinovăției profunde, deși vinovați sunt toți cei cei ce o sfătuisc și o presează să recurgă la această soluție, doctorul și întreaga echipă părtașă săvârșirii avortului. Scopul acestei cărți este să ne atenționeze, să ne trezească la realitate ca să încercăm să salvăm măcar o mamă, măcar un copilaș de teroarea acestei ucideri inumane, inventată de om și îndreptată impotriva tainei veșnice și dumnezeiești a vieții și a dragostei. Consider ca este de datoria mea să fac ceva în această privință, din moment ce și eu am fost salvat de două ori de la o moarte iminentă prin întrerupere de sarcină. În chip minunat, medicul care trebuia să îmi pună capăt zilelor în pântecele mamei a lipsit, inexplicabil, de la ambele programări ale crimei... Maica Domnului mi-a salvat părinții și m-a salvat și pe mine. Să călătoriți frumos prin taina vieții și a dragostei! Pr. Dionisios TampakiUseful links
Carti SupergraphCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti BurgundyCarti Burgundy SupergraphYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)