76524 products
Ajuta-ma sa devin campion (al vietii)

Ajuta-ma sa devin campion (al vietii)

Product Details

Cartea pe care v-o propun este un ghid creat cu intenția de a-i ajuta pe parinții care au aflat ca vor da naștere unui copil cu o dizabilitate fizica sau/și neuromotorie (sau chiar și de alt tip) sau care au deja un copil cu o asemenea condiție. Parinții sunt incurajați și indrumați sa gestioneze optim aceasta situație și, in ciuda (sau grație) dificultaților, sa traiasca o viața fericita și implinita de familie, intarind aripile copilului pentru a zbura, la un moment dat, spre orizonturile vieții sale și pentru a o trai cat mai bine posibil. Fiecare dintre noi se naște cu un potențial imens, iar persoanele cu dizabilitați nu fac excepție. De aceea, prin intermediul acestei carți, doresc sa transmit ideea ca persoanele cu dizabilitați de tip fizic și nu numai, pot și trebuie sa (fie, eventual, ajutate sa) iși descopere acest potențial pentru a-l pune, apoi, in serviciul propriei bunastari, precum și in al lumii in care traiesc. Astfel, acestea pot deveni resurse importante și agenți activi ai societații, implicate in imbunatațirea și dezvoltarea acesteia, și nu victime ale vieții, cum deseori se intampla. Pentru a atinge o asemenea finalitate, va fi nevoie de un anumit tip de ,,educație , atat a parinților, cat și a copiilor lor avand anumite dizabilitați. Pornind de la propria mea experiența in creșterea și educarea fiicei mele nascute cu spina bifida, propun parinților și educatorilor anumite strategii care sa le permita gasirea și utilizarea resurselor lor interne care ii vor ajuta, pe termen lung, sa aiba atitudinea corecta in creșterea și educarea copilului cu dizabilitate, precum și sa-și creeze și sa-și mențina forța fizica și psihica absolut necesare in acest proces
76524 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review