RRP: 49 lei
19.9 leiProduct Details
Ame e câmpul de luptă a două destine construite din bucăți de viitor incerte, prinse într-un lanț bolnăvicios ce le va schimba soarta pentru totdeauna. Ești față-n față cu o carte mistuitoare, cu peste 5000.000 de cititori, ce te va zdruncina din temelii și îți va provoca fiori în tot corpul. Ame spune povestea a două suflete cu simțiri diametral opuse, dar care se sudează încă de la primele priviri. Ea, definiția normalității. El, mult prea departe de a fi normal. Haotic, pe alocuri pragmatic, Zane duce o viață dublă la periferia New York-ului și e orbit de răzbunare. Dar de îndată ce o vede pe Ame, își dă seama că atunci când visezi iubire trebuie să te pregătești pentru încă o luptă. Destinul lor pare deja scris, așteptând să dea lovitura de grație. Viețile li se schimbă definitiv, iar iubirea lor interzisă ia calea tragică a unui adevăr crunt. Războiul începuse, iar noua ne căzuse baioneta. Cu accentul pus pe maturizarea emoțională, Ame e povestea unor decizii luate impulsiv, o lecție despre consecințele unei alegeri, o fantezie animată de puterea iubirii de a învinge chiar și atunci când sufletul se află pe marginea unei prăpăstii. Ce spun cititorii despre Ame 1. O experiența transformatoare Nu poți să rămâi acelaşi când termini povestea. Ame şi Zane erau adolescenți și viața era o metaforă. Minciunile lor, secretele, asta le împiedică destinul. Ame e plăcuta ploaie de vară, dar viața ei e o adevărată furtună în care dragostea intră ca un uragan și toate se întâmplă din vina unei singure persoane, Zane. – Simplewoman 2. O carte ca un carusel emoțional Ame, o carte în care acțiunea personajelor nu te lasă să te plictisești, cu răsturnări de situație ce îți antrenează lectura, presărată cu momente de dragoste intensă a protagoniștilor. Deși sunt puși mereu la încercare, eu sper să spargă bariera timpului și să ne demonstreze că odată ce găsești marea iubire, ea va supraviețui tuturor obstacolelor. - AdinaGidea 3. O carte atât de specială Ame ... e o carte specială cu o acțiune pe măsură. Te captivează și te ține cu sufletul la gură cu fiecare capitol, deși e dură în unele momente, iubirea celor două personaje trece peste toate obstacolele. Ame este ca o lecție de viață despre cum iubirea poate învinge orice și speranța că oamenii ca Sergio pot iubi simplitatea și bunătatea. Ești minunată, draga mea! – Mihaela 4. O poveste tensionată și plină de emoție Deși el îi provoacă suferință, ea continuă să-l iubească. Nu renunță unul la altul, dovedind că puterea emoțiilor este incomparabilă. Ceilalți nu cred în atracția complexă dintre cei doi, dar sufletele acestora continuă să danseze prin durerea transformată în plăcere. Dominația și posesivitatea conturează admirația pentru ea, care se obișnuiește cu obstacolele ce se împletesc în relația lor. - Raluca Andreea 5. O carte care provoacă dependență Ame... O carte care provoacă încet, dar sigur, dependență și cu cât citești capitol după capitol nu te poți opri din a citi mai mult și mai mult din ea. Fără să vrei, te conectezi cu această poveste ca și cum ai fi tu în ea și trăiești intens toate provocările ei. Mie asta mi-a transmis aceasta minunată carte. - CatarauIonela 6. Una dintre cărțile mele de suflet Câtă fericire și zeci de alte emoții ne-ai provocat prin această poveste perfectă. Ame e una dintre cărțile mele de suflet, o poveste care îi oferă cititorului deconectarea necesară de la rutina de zi cu zi. Merită citită ori de câte ori ne dorim să râdem, să plângem, să oftăm și să suspinăm la acțiunea incitantă dintre protagoniștii acestei povești, pe cât sunt de fictivi, pe atât de reali și palpabili a reușit talentată noastră scriitoare să ni transmită. – Gina Filip 7. O carte plină de suspans Ame... o carte pe care nu poți să o lași odată ce ai început să o citești. O ador. Am savurat fiecare cuvințel și am trăit alături de personaje. Ești ținut în suspans, ceea ce mi-a plăcut la nebunie. Ție vreau să-ți mulțumesc că mi-ai oferit această carte pentru a o citi. Ești foarte talentată! – Carmen 8. O carte plină de învățăminte Scrii foarte frumos și mi-a plăcut cum ai intrat în pielea celor două personaje. Se pare că reflecțiile de la final de capitol sunt marca ta! Îmi place că închei cu învățăminte. Ame poate avea în Angel un prieten de nădejde, cum de fapt și ea i-a dovedit că este, dar nu cred că vor depăși acest prag. – Joannaa0110 9. O carte unică Îmi place mult, aștept și varianta publicată acum să văd ce se întâmplă mai departe între ei și dacă vor fi Ame și Zane împreună. Chiar sunt curioasă dacă Zane va lasă teama asta de a nu i se întâmpla ceva lui Ame și își va da o șansa să fie fericit cu ea. - Cristina_299 10. Un talent de nedescris Extraordinar de bine scrisă cartea. Felicitări pentru talentul de care ai dat dovadă!!! Din partea mea, ai nota 100/10 . Meriti Wattys! –Stephanie161003 Despre Cathya MP Citind, am șansa să trăiesc mai multe vieți. Scriind, am șansa să le orchestrez pe toate. Cathya MP se numără printre cei mai tineriUseful links
Carti BookzoneCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri BookzoneYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)