Apa de zapada

O melancolie curată domneşte în această poezie. Cu ce pot să compar lirica lui Arbore după lectura celor mai reuşite poeme ale sale? Poate cu aerul localităţii Assisi, cu muzica lui Gluck din Orfeu şi Euridice, acel Largo din Concertul pentru flaut al lui Vivaldi, toate evocând o pace astrală, o binecuvântată linişte interioară, o melancolie peste care nu a trecut încă vălul cel negru al disperării. E numai tristeţe curată, rece, trecută prin sita de bronz a celor ce ştiu a se stăpâni. (Eugen Barbu) Se distinge în toată creația lirică a lui Grigore Arbore o tensiune, i-aș spune, neutralizată : cu aceeași discretă fervoare se figurează un spațiu crepuscular și un timp utopic, insule eoliene, cetăți scufundate, epoci istorice suprapuse precum în falia despicată de sapa arheologului; însă și o receptare a miracolelor elementare, o fermentație a materiei în cosmice prefaceri. Melancolia rămâne suverană, ea domină spasmele minerale și vegetale, ea planează asupra vesperalelor viziuni ce scot la iveală fragmente de civilizații, frânturi de mituri inculcând un frison special. (Dinu Flămând) Grigore Arbore este un mare poet al bucuriei simple a contemplației creației. A aurorei, dar și a crepusculului acesteia. A lumii, creație a Divinității, a artei, creație a omului, și a tuturor impulsurilor care leagă cele două planuri. Un sens al plenitudinii animă această poezie austeră, un fior al jubilației îi tulbură suprafețele armonioase. (Răzvan Voncu) Cele zece cărţi de versuri, reunite acum între aceleaşi coperte, definitivează un (auto)portret cu linii doar mai apăsate în timp peste contururi trasate de la început cu o notabilă siguranţă şi cu intuiţia de a fi surprins tonul şi culoarea esenţiale. Nicio stridenţă nu poate fi înregistrată între ramele acestui chip liric înscris cu o elegantă discreţie în galeria congeneră, iar tabloul receptării e nu mai puţin calm şi echilibrat. (Ion Pop