• ARCUL DE ARAMA
ARCUL DE ARAMA

ARCUL DE ARAMA

36.1 lei

Description

Daniel bar Jamin e un tânăr evreu care, mai mult decât orice pe lume, își dorește să se răzbune pe romanii care i-au ucis părinţii. Atras pe munte de o bandă de tâlhari, băiatul e convins că Roș, căpetenia lor, reprezintă salvarea din mâinile dușmanilor. La moartea bunicii sale, Daniel se întoarce în satul natal pentru a avea grijă de sora lui bolnavă, fără a rupe însă legăturile cu cei de pe munte. Astfel, îi atrage în planurile sale de eliberare a evreilor și pe Ioel și sora lui, Thacia. Într-o zi, îl întâlnește pe fiul unui tâmplar, Iisus din Nazaret, care propovăduiește, mai presus de orice, dragostea, strângând în jurul său mase mari de oameni. Vor putea predicile acestuia, de care e atras inexplicabil, să-l facă să-și lase deoparte dușmănia și setea de răzbunare? Fără a face apologia credinţei religioase, „Arcul de arama” ne arată cum pot compasiunea și înţelegerea celorlalţi să ne schimbe viaţa în bine, oferindu-ne iubire și prietenii trainice.„O poveste dramatică și profundă, ale cărei personaje și mesaj vor fi ţinute minte multă vreme de acum încolo.“ BooklistCitește un fragment în avanpremieră pe blog.De aceeași autoare:Vrăjitoarea de la Iazul Mierle

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer