76390 products
Ascensiunea globală a Chinei

Ascensiunea globală a Chinei

Product Details

China este țara care s-a schimbat cel mai mult în lume, cel puțin în ultimele aproape patru decenii, și care a schimbat cel mai mult lumea în secolul XXI. Cartea de față își propune să capteze indicatorii și trăsăturile ascensiunii Chinei printre puterile globale și să clarifice câteva lucruri care împiedică sau măcar întârzie înțelegerea transformărilor din China de astăzi. Sunt, de fapt, interpretări devenite clișee, ce au uneori de partea lor prestigiul unor voci de indiscutabilă autoritate intelectuală (Hegel, Renan, Max Weber și alții). Așa cum această țară a surprins în ultimele decenii – de pildă, prin angajarea bruscă a cooperării extinse cu America, după ani de reactivitate nedisimulată, prin cultivarea inițiativei private într-un regim sensibil la consecințele sociale ale activităților, prin înclinația spre valori naționale în miezul erei globalizării – nu este exclus nicidecum ca ea să surprindă și în viitor. Pe fondul acestei dinamici deschise spre înnoirea istoriei universale, China aduce în discuție o experiență a lumii de care – așa cum, de altfel, atestă limpede atitudinile din SUA, Germania și numeroase alte țări – este rațional să ținem seama
76390 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review