76387 products
Autenticitatea. 10 secrete antiglobaliste

Autenticitatea. 10 secrete antiglobaliste

Product Details

Prin întreaga sa cercetare, autorul acestui volum a descoperit, în spatele constructului social numit autenticitate , un întreg sistem de valori sociale: originalitate, adevăr, încredere și sinceritate, urmărite constat de indivizi și de colectivități, autenticitatea clădindu-se pe judecăți de valoare construite aprioric. A descoperit că nevoia de autenticitate se formează pe fondul acțiunii actorilor sociali care dezvoltă un soi de contrareacție la fals și falsificare și față de orice alte anti-valori construite prin termeni conotați negativ în încercarea restabilirii unei ordini date mai degrabă de un set de valori dezirabile social decât de un context anterior, greu de plasat cu exactitate într-un moment istoric bine definit. Antonio Amuza arată, pe întreg parcursul acestui volum, că, în România, nevoia de autenticitate există și că aceasta reprezintă un manifest împotriva diluării esențelor din care sunt construite valorile față de care românii și-au arătat apartenența de-a lungul timpului. Este momentul ca aceste valori să se reconstruiască social, într-o epocă dominată de belșug și de un spațiu din ce în ce mai îngust de diferențiere și de promisiune instantanee. Cred că ne aflăm în faţa unei lucrări excepționale pentru domeniul sociologiei, o lucrare care se află la nivelul cel mai înalt al cercetării domeniului. Avem cu toții nevoie de cercetare autentică, de cercetători asemeni lui Antonio Amuza, dornici să facă diferența, care simt nevoia calității, în fața aspectului, nevoia utilului, în fața ambalajului, a adevărului, în fața spectacolului. În cazul lui Antonio Amuza putem vorbi, cu certitudine, de un reprezentant al noii generații de cercetători pentru care căutarea autenticului este un modus vivendi. (Vasile Sebastian Dâncu
76387 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review