Product Details
Cu ajutorul acestei cărţi din seria de non-ficţiune dedicată celor mai răi oameni din istorie, puteţi arunca o privire în culisele vieţii unor personaje considerate printre cele mai cumplite care au trăit vreodată. Bonnie şi Clyde sunt probabil infractorii cei mai cunoscuţi şi cu cea mai romanţată existenţă din istoria Americii. Când poliţia a descoperit fotografii în care aceştia pozau cu arme doar pentru a se distra, au devenit favoriţii presei. Dar faima lor nu a durat mult, aceştia murind într-un schimb violent de focuri cu poliţia. Cât timp au fost implicaţi în acţiuni criminale, în anii 1930, cei doi tineri texani şi restul bandei lor au dus o viaţă dură, violentă, cu momente aflate la limită, jafuri prost organizate, răniri şi crime. Şi nu erau singurii gangsteri care operau pe atunci. Infractori ca Al Capone, Charles Frumuşelul Floyd şi Mama Baker au atras atenţia, la rândul lor, ziariştilor, dar în cele din urmă Bonnie şi Clyde au fost cei care au stimulat cu adevărat imaginaţia publicului. Şi asta în mare parte datorită lui Bonnie, răufăcătoarea blondă şi frumuşică, unică în acea perioadă. Povestea lui Bonnie şi Clyde continuă să fascineze şi astăzi scriitori, muzicieni, artişti vizuali şi producători de film din întreaga lume. Dar este această fascinaţie una justificată? Sau confundăm imaginile cinematografice cu realitatea şi ignorăm adevărul urât al poveştii lor? Cu ajutorul acestei cărţi din seria de non-ficţiune dedicată celor mai răi oameni din istorie, puteţi arunca o privire în culisele vieţii unui personaj considerat printre cele mai cumplite care au trăit vreodatăUseful links
Carti NiculescuCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti NegruCarti Negru NiculescuYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)