76390 products
Brasovul meu

Brasovul meu

Product Details

Un album cu fotografii declarate de autor profund subiective, Braşovul meu compune în alb-negru imaginea unui oraş văzut prin obiectivul foto timp de aproape 14 ani.Tipărit în condiţii de excepţie, prin tehnologia duotone frequency modulation, albumul redă în peste 200 de pagini viaţa unui oraş în schimbare: clădiri vechi şi noi, centru şi periferie, străzi sub zăpadă şi maidane însorite, oameni de-ai locului şi turişti – toţi fac parte dintr-un oraş viu, surprins deopotrivă în momente de tensiune şi răgaz.Eugen Andronic a căutat să reflecte în pagini Braşovul real, cel de dincolo de poleiala sărbătorească sau turistică , un oraş privit de autor cu nostalgie, admiraţie, umor şi răbdare. Cele trei grupaje de fotografii din volum – Locuri vechi, Locuri noi, Oameni vechi şi noi – sunt însoţite de mărturii, impresii şi amintiri semnate de Maria David, Dorin Lazăr şi Adriana Bărbat şi de un interviu cu Valer Rus, directorul Muzeului Casa Mureşenilor din Braşov. Prefaţa este semnată de Bogdan Bălan. Textele incluse în volum sunt bilingve (română şi engleză).O carte-obiect de făcut cadou şi de deschis atunci când ni se face dor de Braşov şi de oamenii săi, Braşovul meu aparţine de-acum nu doar autorului, ci şi cititorilor.Eugen Andronic este inginer IT şi fotograf din când în când (sau invers). Fotografiază din 1986. Trăieşte în Braşov, iar acesta este primul său volum de fotografii. Îi puteţi urmări poveştile foto pe site-ul personal, eugenandronic.roBilingv RO/E
76390 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review