Bunicul meu fără mormânt

Oricine a citit acea perlă din coroana memorialisticii românești care este Eterna întoarcere, adică Ofrandele Corneliei Pillat, a rămas captivat întâi de toate de personajul fabulos, aproape marquezian, Gheorghe Ene Filipescu, tatăl autoarei, orfanul plecat din Oltenița natală, ajuns ucenic cizmar la București, apoi proprietar al unui magazin de încălțăminte de lux în pasajul Jean Villacrosse din Calea Victoriei, premiat la Barcelona în 1929 și ales starostele breslei pe țară, membru respectabil în mișcarea social-democrației noastre de rit vechi.Ei bine, acum se vede că fiica reușise «doar» pregătirea pânzei. Desăvârșirea tabloului și mai ales înrămarea lui potrivită i-au revenit nepoatei Monica Pillat, întrupare palimpsest a fermecătoarelor împletiri dintre familiile Pillat și Brătianu. După ce a etalat comoara epistolară adunată de Dinu, Pia și Cornelia, Monica Pillat reușește acum scenariul magnetizant al unei redutabile docudrame.Frumoasa ispravă a Monicăi Pillat e o monografie biografică și o reconstituire de destin personal, dar în același timp frizează istoria socială și restituie cadrele și atmosfera boieriei meșteșugărești de odinioară, adevărată articulație între marea și mica burghezie, ne amintește puterea breslelor medieval-rinascimentale, adesea echivalente masoneriilor. Dezvăluit aici în toată complexitatea personalităţii sale, Gheorghe Ene Filipescu, fostul ucenic ajuns președintele Sindicatului Profesional al Meseriașilor Cizmari din România și membru în Parlament, le cita confraților comeseni, cum nu se poate mai natural, din Platon și Epictet.Scenariul există. Convinge, impresionează și încântă. — DAN C. MIHĂILESC