Product Details
Materialul prezentat în această carte stătea de multă vreme în sertare, păstrat cu grijă peste zeci de ani. Marea problemă a fost organizarea lui într-o formă accesibilă, sperăm noi, cititorului și care, în același timp, să evoce o lume activă și vie care a constituit șira spinării pentru societatea românească din secolele XIX și XX. Capitolele sunt așezate în ordine cronologică, astfel ca, parcurgându-le, cititorului să-i fie ușor să urmărească acțiunile a patru generații diferite. Ilustrațiile aferente fiecărui capitol sunt de asemenea, pe cât posibil, aranjate în ordine cronologică. Aceste patru generații au parcurs o istorie sinuoasă, incluzând perioada anterioară Războiului de Independență din anul 1877, Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial și, în sfârșit, intervențiile brutale ce au urmat celui de-al Doilea Război Mondial. Cartea noastră a pornit de la un caiet cu amintiri al Silviei Velculescu, fiica lui Ion Căbășanu (fondator al restaurantului Carul cu bere ), soție a lui Ilarian Velculescu (director timp de 21 de ani al Școlii Normale din Câmpulung-Muscel). Ion Căbășanu a avut cinci fete și un băiat: Silvia; Eugenia (soția sculptorului Valbudea); Lucreția (căsătorită cu Emil Mihai Brancovici - prof. univ. și senator); Elena (soția lui Gheorghe Isbășoiu - avocat și primar); Virginia (soția lui Andrei Gheorghiu, director al Băncii Agricole din Tulcea). Cornel ( barbă-Cornel , director la Bursa de Comerț) a fost căsătorit cu Viola, sora lui Emil Mihai Brancovici. Amintirile Silviei (la care am adăugat pe ale lui Gheorghe Isbășoiu, Nicolae Constantinescu și ale lui Călin Iliescu-Brânceni) se întind pe mai bine de un secol și jumătate, între prima jumătate a secolului al XIX-lea și a doua jumătate a celui de al XX-lea. AutoriUseful links
Carti scoala ardeleanaCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti MaroCarti Maro scoala ardeleanaYou`ve viewed 48 of 76390 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)