Product Details
O MĂREAȚĂ TEORIE UNIFICATOARE PRIVIND PROSPERITATEA ȘI INEGALITATEA UMANE DE LA UNUL DINTRE CEI MAI REMARCABILI GÂNDITORI AI LUMII.Într-o călătorie captivantă din zorii existenței umane în prezent, celebrul economist și gânditor Oded Galor oferă o soluție intrigantă la două dintre cele mai mari mistere ale umanității. De ce suntem singura specie care a scăpat – abia recent – de capcana subzistenței, fapt ce ne permite să ne bucurăm de standarde de viață cu mult superioare altor specii? De ce progresul este atât de inegal pe planetă, creând diferențe mari între națiunile de astăzi? Cu un scop amplu și bogat în conexiuni fascinante, textul captivant al lui Galor explică modul în care tehnologia, dimensiunea populației și adaptarea au condus la o schimbare în povestea omului acum abia 200 de ani. Însă, prin urmărirea acestei călătorii în timp și prin îndepărtarea straturilor de influență – colonialism, instituții politice, structuri sociale, cultură –, Galor ajunge și la explicarea cauzei ultime a inegalității: acele populații ancestrale care s-au bucurat de caracteristici geografice fertile și de o mare diversitate au pornit pe drumul către prosperitate, în timp ce acelea cărora le-au lipsit aceste lucruri au pornit cu un handicap care continuă să le dezavantajeze.În contextul actual al crizei ecologice mondiale, Călătoria civilizației umane ne arată că egalitatea de gen, investiția în educație și echilibrul dintre diversitate și coeziune socială sunt esențiale nu numai pentru prosperitatea speciei noastre, ci și pentru supraviețuirea eiUseful links
Carti LiteraCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti Galben mustarCarti Galben mustar LiteraYou`ve viewed 48 of 76500 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)