71257 products
Căldură umană

Căldură umană

RRP: 49.95 lei

49 lei

Product Details

Traducere din limba franceză de Mădălin RoșioruRomanul continuă povestea celor trei surori – Vanessa, Caroline şi Agathe – şi a fratelui lor, Alexandre, din Natură umană. Naraţiunea se desfăşoară pe parcursul a trei luni când Franţa, la fel ca restul lumii, a fost dată peste cap: din ianuarie până în martie 2020. Ţara se află în plină criză socială, mişcarea Vestele galbene este încă activă şi cetăţenii protestează împotriva reformei pensiilor. Cei patru fraţi s-au despărţit cu ani în urmă şi nu s-au mai văzut de-atunci. Până în martie 2020, când sunt obligaţi să se reunească la ferma unde au copilărit, în sud-estul Franţei. Asistăm la o retragere, o întoarcere la natură în timpul lockdownului, care a şters toate diferenţele dintre noi în faţa unei pandemii de neînţeles. Un roman social, portretul unei perioade atât de absurde, încât n-ar putea fi decât fictivă, şi totuşi a fost aşa de reală. Căldură umană îşi propune să arate că tot ce se întâmplă în lume ne afectează, chiar dacă trăim în cea mai mare izolare. E faimoasa teorie a efectului fluturelui. (Serge Joncour) O frumoasă şi înduioşătoare lecţie de viaţă care celebrează natura şi ne îndeamnă deopotrivă să reflectăm la locul pe care trebuie să i-l (re)dăm. (Le Télégramme) O minunată operă universală. (Télérama
71257 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review