Carte si tipar la Balgrad 1567-1702

Timp de 135 de ani, intre 1567 si 1702, cu mici intreruperi, aici s-au tiparit texte de referinta pentru scrisul romanesc, Alba Iulia fiind, in ordine cronologica, dupa Targoviste, Sibiu si Brasov, al patrulea centru din spatiul romanesc medieval si al modernitatii timpurii profilat pe editarea cartilor cu caractere chirilice. Ceea ce a conferit insa o individualitate distincta acestui centru tipografic a fost prezenta catorva personalitati in jurul carora s-a coagulat activitatea editoriala in diferite perioade: mitropolitul Simion Stefan, popa Ioan Zoba din Vint si Mihai Istvanovici, ultimul si in calitate de tipograf. Chiar daca nu este atestata in mod indubitabil, prezenta lui Coresi in resedinta transilvana, inca de la inaugurarea tipografiei de aici, poate fi luata in consideratie. Textele romanesti pe care acestia le-au pus in circulatie la Balgrad nu au fost simple transpuneri mecanice ale unor manuscrise sau editii anterioare (cu exceptia Evangheliei cu invatatura din 1641). Aproape fiecare dintre cartile tiparite, in special intre 1648-1699, reflecta o conceptie editoriala avansata in privinta selectiei si a prelucrarii textelor, a calitatii traducerii si a asigurarii unui aparat critic adecvat, cu prefete, epiloguri si adnotari marginale deosebit de pertinente. Mitropolia Balgradului devine, incepand din ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, un ferment al vietii spirituale romanesti, ierarhii ortodocsi fructificand, cu mult tact, pozitia curtii princiare transilvanene, precum si politica culturala a domnilor munteni, reusind sa atraga in acest demers editorial cativa carturari recunoscuti, din randul carora s-au distins, alaturi de localnici, mai multi tipografi proveniti din Tara Romaneasca si Moldova. Cartile tiparite la Balgrad ilustreaza, in acelasi timp, modul in care ideile novatoare ale Reformei au fertilizat climatul spiritual autohton, fara a-l subordona insa, fapt care a permis edificarea unei constiinte culturale unitare. Procesul de unificare a normelor literare, care va fi sesizabil in tipariturile religioase din jurul anului 1750, este anticipat, intr-un fel, cu un secol mai devreme, de acei savanti din anturajul lui Simion Stefan, ca si de discipolul lui Antim Ivireanu, Mihai Istvanovici, in 1699. - Eugen Pave