• Cartea virtutilor
Cartea virtutilor

Cartea virtutilor

54.9 lei

51.06 lei
-7%
This product is no longer for sale, you will be redirected to similar products in 15 seconds

Description

Aristocrația nu are nimic de-a face cu originea, în schimb depinde în mare măsură de cultură, pe care o poți dobândi. Sau nu. Într-o epocă de egoism, arbitrar și grosolănie, me first a devenit o nouă formă de viață, puternică, neobosită și încrezătoare în sine, plină de cutezanță și lipsită de dubii. Între anything goes și cavalerism sau între hedonism și noblețe ce ați alege? Cumva, virtutea? Pe care? Înțelepciune • Umor • Deschidere spre lume • Modestie • Curtoazie • Umilință • Fidelitate • Castitate • Compasiune • Răbdare • Echitate • Sportivitate • Supunere • Decență • Amiciție • Îngăduință • Sinceritate • Mărinimie • Măsură • Discreție • Coolness • Hărnicie • Bună-creștere • Curaj • Toleranță • Încredere în sine • Gratitudine Librăriile gem de cărți despre cum să îți perfecționezi comportamentul narcisist-egocentric, ascultă-te pe tine, îngrijește-te de tine, cum poți să îți faci un bine! Nimic nu pare mai important decât să îți mângâi egoul și nimic nu este mai înșelător: cauți idealul de comoditate și dai peste vidul existențial. […] Vestea bună: înțelepciunea nu are nimic de-a face cu inteligența. Évariste Galois, spre exemplu, era un matematician parizian important din secolul al XIX-lea. Din cauza unei femei, fiica unui medic, a fost de acord să se dueleze. Noaptea dinaintea duelului, apăsat de bănuiala că nu avea să supraviețuiască, și-a petrecut-o scriind în grabă mai mult de șaizeci de pagini de comentarii asupra unor teorii matematice. În dimineața zilei de 30 mai 1832 a fost găsit de un țăran într-un șanț, cu stomacul străpuns de un glonț, iar o zi mai târziu a murit. În însemnările sale însăilate pe fugă s-au descoperit bazele pentru demonstrarea că două dintre problemele clasice ale matematicii sunt nerezolvabile – și anume trisecțiunea unghiului și dublarea cubului. [...] Calitatea este cel mai mare dușman al oricărui gen de masificare. Din punct de vedere social, asta înseamnă renunțarea la vânătoarea de posturi, părăsirea oricărui cult al vedetelor, perspectiva liberă în sus și în jos, mai ales în ce privește alegerea cercului de prieteni apropiați, bucuria unei vieți discrete precum și curajul unei vieți publice. Din punct de vedere cultural, trăirea de calitate înseamnă întoarcerea de la ziar și de la radio la carte, de la grabă la tihnă și liniște, de la împrăștiere la ordine, de la senzație la reflecție, de la idealul virtuozității la artă, de la snobism la modestie, de la lăcomie la măsură. [...] Și eu mă las prins în plasa consumului exagerat. De aceea am și renunțat la Instagram. Am ajuns să ne consumăm până și trăirile, în loc să ne bucurăm de ele. Și umplem Instagramul cu momente pe care nici nu le-am parcurs și nici nu le-am trăit cum se cuvine, am amânat frumusețea clipei ca să postăm. ALEXANDER VON SCHÖNBUR

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer