RRP: 45 lei
38.25 leiProduct Details
,,Decizia lui Daniel Rădăuțean – jurnalist într-o lume în care mass-media virtuală câștigă tot mai des în fața presei scrise – de a deveni șofer Black Cab este punctul de pornire al unui întreg șir de întâmplări neașteptate. Campanii electorale în care, pe sub alianțele oficiale, se mai pot bănui și altele, ascunse, privatizări suspecte, interese la cel mai înalt nivel împletite în comploturi ingenioase, toate acestea se țes între redacția ziarului și bancheta taxiului de lux. Cursele pe care le acceptă Daniel Rădăuțean din aplicație sunt tot atâtea ocazii, pentru autor, de a scoate în avanscenă personaje din cele mai diferite medii și a le lăsa să-și arate îndoielile, spaimele, durerile sau speranțele. Suntem martorii unui București inedit, văzut prin parbrizul unui Black Cab, care pare să schimbe sensibil tonurile, nuanțele, vibrațiile, viața sunetelor și a mirosurilor. Adevărata aventură însă începe atunci când unuia dintre clienții taxiului, un personaj misterios, îi dispare telefonul. Începând din acest punct, cartea lui Marius Cărbunescu își dezvăluie adevărata ei față: este un roman polițist cu accente de spionaj, în care nimeni nu mai este cine pare a fi și fiecare personaj poate fi bănuit că ascunde un secret. Simona AntonescUseful links
Carti LiterPress PublishingCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti NegruCarti Negru LiterPress PublishingYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)