Product Details
Peste jumătate de secol de istorie a Rusiei e panoramată în acest roman vast, bogat în evenimente, în care evoluează doctorul Kukoțki și familia sa. Dincolo de inefabilul dar al povestitului etalat cu strălucire de Ludmila Ulițkaia, importante sunt problemele etice – mai ales raportul dintre știință și religie –, dezbătute firesc, așa cum de altfel apar în toată proza sa. Tânărul chirurg și obstetrician Pavel Alekseevici Kukoțki, descendent dintr-o familie cu mulți medici vestiți, are un dar pe care nici o știință nu-l poate explica: vederea lui pătrunde în corpul pacientului, identificând cu precizie cauza oricărei boli. Darul dispare însă ori de câte ori are relații sexuale. De aceea doctorul evită legăturile amoroase, până când o întâlnește pe Elena Gheorghievna, care, după ce reușește să o smulgă din ghearele morții, îi devine soție. Anii trec, istoria năvălește peste noua familie, și o vorbă aruncată fără voie creează falii adânci între membrii ei, punând în mișcare o spirală tragică, cu accente de realism magic. Useful links
Carti HumanitasCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti Maro caramiziuCarti Maro caramiziu HumanitasYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)