RRP: 42.42 lei
38.17 leiProduct Details
Pe lângă valuri, se mai distingea ceva în preajma stâncilor, ceva întunecos, ceva mare, ceva care părea să se ițească dintre valuri, ca să se lase iar în jos. Ce putea fi? Anne, Dick și Julian, aflați în vacanță la domnișoara George, pleacă zi de zi cu barca să exploreze insula Kirrin, cu pachețelul de prânz pregătit de mătușa Fanny și însoțiți de câinele Timmy. Joaca lor se transformă într-o aventură periculoasă când copiii află ce se ascunde în temnițele castelului părăsit. Dar miza e foarte mare și pe lângă asta mai au o misiune: trebuie neapărat să ajungă în timp util la masă, altfel mătușa Fanny se va supăra foc! Înainte să vedem care-i treaba cu insula comorii, trebuie să vă zic că Enid Blyton este una dintre cele mai prolifice și apreciate scriitoare de literatură pentru copii. Născută în Marea Britanie, a scris mai mult de 600 de cărți, care s-au vândut în peste 500 de milioane de exemplare peste tot în lume. Exact. Ați citit bine. 600 de cărți, 500 de milioane de exemplare. Asta chiar spune ceva despre priceperea ei. Unde mai pui că și-a plasat numeroase dintre povești chiar în locurile în care a trăit, astfel că naturalețea cu care construiește lumi și personaje este asigurată scrie Oana Purice pe blogul Arthur. Din aceeași serie: Cei cinci și pasajul secret Cei cinci fug de acasă De aceeași autoare: Seria Copacul Depărtărilor Pădurea Fermecată Magia Copacului Depărtărilor Lumea din Copacul DepărtăriloUseful links
Carti Grupul ArtCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti TurcoazCarti Turcoaz Grupul ArtYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)