78578 products
Cele 8 paradoxuri ale liderilor de exceptie

Cele 8 paradoxuri ale liderilor de exceptie

Product Details

Devino un lider de generație nouă – cu o înaltă inteligență emoțională și socială și capacitatea de a orchestra colaborări ce pot conduce la rezultate remarcabile – însușindu-ți aceste opt paradoxuri capabile să schimbe din temelii lumea așa cum o știam noi.Dr. Tim Elmore ajută liderii de orice fel să navigheze cu brio prin lumea noastră tot mai complexă și aflată într-o rapidă schimbare și să conducă echipe formate din personalități diverse, cu așteptări și cerințe nemaivăzute la generațiile de până acum.Cu experiența căpătată îndrumând sute de mii de tineri profesioniști să devină liderii de care este astăzi nevoie, Dr. Elmore ne împărtășește secretele liderilor din noua generație, cei care practică paradoxurile analizate în această carte și reușesc astfel să inspire oamenii în moduri în care un salariu nu ar putea niciodată să o facă.DIN CELE OPT PARADOXURI ALE LIDERILOR DE EXCEPȚIE CITITORII VOR PUTEA: Să afle că membrii echipelor de astăzi solicită de la liderii lor o aparent contradictorie combinație de calități;Să pătrundă importanța celor opt paradoxuri pe care noua generație de lideri trebuie să înceapă să le practice ACUM;Să fie inspirați de lideri din trecut și din prezent care au trăit conform celor opt paradoxuri și au reușit să insufle oamenilor din echipele lor pasiune, încredere și loialitate;Să înțeleagă cum pot pune în practică cele opt paradoxuri, lăsându-se ghidați de inteligența emoțională și socială care permite liderilor să rezoneze cu oamenii din echipe și să îi conducă spre rezultate colaborative de excepție.Dr. Tim Elmore este fondator și CEO al organizației nonprofit Growing Leaders ,cu sediul în Atlanta, ce a fost creată pentru perfecționarea liderilor din noile generații. Prin această organizație, Tim și echipa sa furnizează corporațiilor, școlilor, echipelor sportive, universităților și comunităților confesionale instrumentele de care au nevoie pentru a aduce în prim-plan lideri capabili să rezolve probleme și să servească oamenii. Mai multe despre munca lui Tim alături de afaceri și organizații nonprofit puteți găsi pe TimElmore.com.Este o carte care trebuie neapărat citită de orice lider care vrea să aibă succes pe piețele complexe ale zilelor noastre. – John C. Maxwell, Autor de succes, fondator John C. Maxwell CompanyLeadershipul este, în esență, un paradox sau un set de paradoxuri. Tim Elmore prezintă opt dintre aceste paradoxuri într-un mod captivant, agreabil și instructiv, reușind deopotrivă să încurajeze și să provoace. În timp ce lumea noastră începe sarcina dificilă de a-și reveni după pandemia de COVID-19 provocată de coronavirus, avem nevoie urgentă de lideri de excepție precum cei descriși de Tim în această carte. – Dave Katz, Președinte al Coca Cola Bottling Company Consolidated
78578 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review