Product Details
Copiii mei și copiii lui devin dintr-odată copiii noștri – iată marea transformare care se produce atunci când cei care sunt deja părinți hotărăsc să întemeieze o nouă familie. Dar integrarea noilor membri nu se petrece de la sine. Apar o mulțime de dileme și dificultăți, iar intențiile bune nu sunt întotdeauna suficiente. Pentru că relațiile devin foarte complexe, regulile din viața unei familii obișnuite nu mai funcționează aici.Ca răspuns la această situație din ce în ce mai răspândită, Gary Chapman, creatorul principiului celor cinci limbaje ale iubirii, și Ron L. Deal, expert în problemele familiilor mixte, își unesc eforturile pentru a-i ajuta pe părinți să evite conflictele emoționale sau să găsească soluții pentru ele, să aplice metodele optime în creșterea fraților vitregi și, foarte important, să învețe cum să își exprime afecțiunea față de fiecare membru din noul cămin.Acest volum va schimba viața a mii de familii refăcute ai căror membri se simt înstrăinați. Autorii spulberă barierele din calea cuplurilor cu copii vitregi care vor să le arate celor mici dragostea lor. Strategiile bine gândite din aceste pagini nu vor consolida doar relațiile dintre frați, ci și căsnicia părinților. – Kathi Lipp, scriitoareAceastă carte oferă o perspectivă valoroasă asupra modului de aplicare a principiului celor cinci limbaje ale iubirii în familiile nou alcătuite. E practică, realistă și o adevărată sursă de inspirație. Dacă faci parte dintr-o astfel de familie, vei găsi aici tot ce îți trebuie ca să o faci să înflorească. – Gayla Grace, scriitoareGary Chapman și Ron L. Deal valorifică aici experiența lor de neegalat pentru a rezolva problemele pe care le aduce cu sine complexitatea dinamicii din familiile vitrege. Fiecare capitol este o lecție predată cu măiestrie, într-un limbaj accesibil, cuplurilor și părinților vitregi. Suntem siguri că cititorii vor considera cartea o adevărată revelație! – Dave și Ashley Willis, realizatorii podcastului The Naked MarriageRealitățile complicate ale vieții din familiile mixte îi pot aduce pe membrii lor în situații dificile. Cu siguranță, lucrarea lui Gary și Ron vă va scoate la liman pe voi, părinții, vă va ajuta să fiți mai înțelepți decât oricând și să creați echilibrul emoțional mult dorit. Veți îndrăgi această carte și veți evolua datorită ei! – David Robbins, președinte și CEO FamilyLifeO carte extraordinară, un ghid de primă mână pentru orice familie mixtă. – Shaunti FeldhahnFamiliile obișnuite și cele vitrege sunt diametral opuse. Pur și simplu, regulile după care funcționează primele nu se aplică celorlalte. Să adaptezi cele cinci limbaje ale iubirii la această situație neobișnuită? Iată o idee genială! Aceasta este cartea pe care orice cuplu recăsătorit trebuie să o citească – împreună! – Brenda Ockun, fondatoare și editoare a StepMom MagazineDr. Gary Chapman (n. 1938) este unul dintre cei mai renumiți consilieri din lume pe probleme de familie. De peste 35 de ani susține conferințe pe teme de mariaj și educație a copiilor în fața unui public numeros. El însuși căsătorit de peste 45 de ani cu Karolyn și tată a doi copii, oferă și ședințe private de consiliere maritală.Este realizatorul emisiunii radiofonice A Love Language Minute și al matinalului de sâmbătă Building Relationships with Dr. Gary Chapman , ambele difuzate de peste 400 de posturi de radio din SUA. Gary Chapman a susținut un doctorat la Southwestern Baptist Theological Seminary și este pastor asociat în cadrul Calvary Baptist Church Winston‑Salem, Carolina de Nord.A publicat zeci de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt reunite în seria 5 Love Languages , devenită bestseller.Ron L. Deal, terapeut licențiat, specializat în consilierea de cuplu, se numără printre cei mai cunoscuți experți din lume în problemele familiilor în care există frați vitregi. Este președintele organizației SmartStepfamilies™, precum și directorul FamilyLife Blended®, o subdiviziune a fundației internaționale FamilyLife®. A scris mai multe cărți pe tema integrării familiale, dintre care multe au devenit bestselleruri.Se bucură de o mare popularitate și este invitat frecvent în emisiuni radio și TV. Este realizatorul podcastului FamilyLife Blended. În calitate de speaker și trainer, susține conferințe și organizează cursuri în toată America de Nord pe temele care l-au consacrat: îmbunătățirea relațiilor din căsnicie și educarea cuplurilor doritoare să întemeieze familii vitrege de succesUseful links
Carti Curtea VecheCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti RoseCarti Rose Curtea VecheYou`ve viewed 48 of 78909 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)