75758 products
Corespondenta Freud - Jung

Corespondenta Freud - Jung

RRP: 99 lei

83.9 lei

Product Details

Prezenta corespondenţă urma să fie publicată, conform unei dispoziţii a lui C.G. Jung, abia în anul 1991, în orice caz, nu înainte de 1981. Până atunci, atât Freud, cât şi eu vom fi personalităţi «istorice», iar necesara distanţă faţă de evenimente va fi probabil atinsă , considera el.În anul 1906, când a debutat corespondenţa lor, Sigmund Freud (1856–1939) publicase deja două scrieri revoluţionare, la trecerea dintre secole – Interpretarea viselor şi Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii , iar Carl Gustav Jung (1875–1961) era un om de ştiinţă promiţător, medic la prestigioasa Clinică Universitară de Psihiatrie de lângă Zürich unde, sub conducerea lui Eugen Bleuler, se discutau şi se aplicau deja descoperirile lui Freud. Din acest motiv, schimbul de scrisori al celor doi conţine un inepuizabil material inedit privitor la apariţia unor însemnate concepte de bază ale psihanalizei teoretizate de Freud şi la începuturile cercetării lui Jung, în sfera miturilor, precum şi comentarii edificatoare asupra lucrărilor capitale pe care le pregăteau cei doi corespondenţi la vremea aceea.Pe de altă parte, avem ocazia de a studia pas cu pas evoluţia legendarului conflict dintre cei doi şi de a ne forma o judecată proprie asupra cauzelor sale. Germenii disputei, deşi multă vreme tăgăduiţi de către ambii corespondenţi, se găsesc deja în primele scrisori.Corespondenţa, întinsă pe parcursul a opt ani (1906–1914), documentează de asemenea faza de consolidare a noii discipline, în care psihanaliza începea să se extindă geografic, organizatoric şi publicistic (prin apariţia şi activitatea filialelor Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză) şi, mai mult de-atât, pornind din domeniul cercetării nevrozei, să cucerească noi teritorii, cum ar fi arheologia, studierea miturilor şi simbolurilor, teoria literaturii
75758 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review