78900 products
Cum schimbarea aduce succesul

Cum schimbarea aduce succesul

RRP: 42 lei

35.7 lei
This product is no longer available.

Product Details

Dale Carnegie m-a învățat puterea entuziasmului. — John Emery Dacă îți dorești să atingi succesul construind un sistem de management bazat pe încredere, respect reciproc și solidaritate, Dale Carnegie îți oferă încă o dată ideile de care ai nevoie ca să excelezi. În aceste pagini, principiile succesului sunt prezentate în așa fel încât te vor inspira să le adaptezi eficient nevoilor tale și ale celor din jur. Drumul spre succes e pavat cu schimbări drastice. Așa că rolul tău este să le ușurezi experiența celor cu care lucrezi, să le demonstrezi că reușitele se ating prin colaborare și să îi încurajezi să gândească diferit, pentru că doar scoase la lumină diferențele de opinie pot să ducă. Dale Carnegie, pe numele lui real Dale Carnagey, s a născut într o familie săracă de fermieri americani. După absolvirea facultăţii, a vândut cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi a obţinut câteva roluri ca actor la New York, fără prea mare succes. În 1912 a fost angajat de Young Men’s Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi a descoperit, fără să își fi propus, o metodă de a diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel a început faimoasa carieră a lui Dale Carnegie, care a ajuns să fie considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului al XX lea. În anii ’50 au început să prindă contur proiectele din cadrul programului Dale Carnegie® Training, care se bazează pe principiile promovate de fondatorul său. Recunoscut recent de către The Wall Street Journal ca una dintre cele 25 de francize de înaltă performanță, programul Dale Carnegie® Training a elaborat cursuri disponibile în 25 de limbi, în Statele Unite ale Americii și în alte 80 de țări. În prezent, partenerii din cadrul programului Dale Carnegie® Training colaborează cu sute de corporații medii și mari, precum și cu diferite alte organizații pentru a ajuta firmele să aibă succes, derulând cercetări referitoare la creşterea randamentului angajaților, cu accent pe conducere, vânzări, funcționarea echipelor, servicii pentru clienţi, promovarea afacerii, îmbunătățirea procesului muncii și alte calități necesare în management.
78900 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review