Product Details
La fel cum organismul uman este străbătut de vase sangvine prin care aleargă seva vieții, și imensul organism social se articulează pe o rețea țesută din ființe umane care stabilesc legături și schimburi. Prin această rețea gânditoare circulă fluidul vital fără de care nu am putea concepe ideea de întâlnire sau de relaționare cu semenii: comunicarea. A-i cunoaște principiile și a le folosi cu înțelepciune înseamnă a croi o cale prin vârtejul diferențelor dintre noi o necesitate și o artă deopotrivă.Jacques Salomé ne întredeschide o fereastră către arta de a comunica până la nivelurile profunde ale conștiinței, inspirându-se din provocările de zi cu zi ale vieții contemporane și amprentându-și discursul cu veșnica lui stare poetică. JACQUES SALOMÉ n. 1935 este psihosociolog, formator, scriitor și poet. Și-a obținut licența în psihiatrie socială la École des Hautes Études en Sciences Sociales Paris. Este fondatorul Centrului de formare în relații interumane Le Regard fertile de la Roussillon-en-Provence și a predat vreme de cincisprezece ani la Université de Lille III.Filiația sa teoretică se revendică din curentul psihologiei umaniste, inițiat de Carl Rogers. La începutul carierei în relațiile interumane s-a folosit de psihanaliză, mergând în direcția propusă de Milton Erickson, pentru care subconștientul este un rezervor de resurse, nu o componentă întunecată a psihicului. În primele sale cursuri de formare, Jacques Salomé a folosit tehnici corporale ca Rebirth, bioenergia sau mijloacele de expresie scenică precum psihodrama.Aceste numeroase experiențe l-au condus în timp la elaborarea unei metode personale: ESPERE Energie Specifică Pentru o Ecologie Relațională Esențială, un sistem teoretic și practic, constând în concepte și instrumente proprii. A format până în prezent peste 60 000 de asistenți sociali, medici, psihologi și consultanțiUseful links
Carti Curtea VecheCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti AlbastruCarti Albastru Curtea VecheYou`ve viewed 48 of 76499 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)