Product Details
De când trebuie să-mi dau voie să simt?, ai putea întreba. Nu trecem noi oare, cât e ziua de lungă, prin tot soiul de emoții? Așa pare să fie, dar ce faci cu acele sentimentele profunde, puternice, derutante, care te surprind chiar și pe tine? Cum te raportezi la afectele care-ți scapă de sub control sau pe care vrei să le ascunzi de toată lumea, ca să nu-ți expui vulnerabilitățile? Și de câte ori nu-i înveți, prin exemplul tău, și pe copiii tăi că nu au voie să simtă teamă, furie sau dezamăgire? În urma a 25 de ani de cercetări asupra emoțiilor, Marc Brackett a găsit cele mai bune căi prin care îți poți înțelege și utiliza stările afective, pentru a avea succes în viață și pentru îmbunătățirea stării de bine. Instrumentul care stă în centrul acestei cărți este metoda RULER, bazată pe cinci abilități afective esențiale: recunoașterea unei emoții (pornind de la limbajul nonverbal), înțelegerea cauzelor ei, etichetarea ei corectă, afișarea emoțiilor de-o manieră adecvată social și, în fine, reglarea și modificarea reacțiile afective, pentru atingerea obiectivelor personale. Metoda RULER a fost testată cu succes în mii de școli din SUA, ea dovedind că poate reduce stresul și epuizarea, îmbunătățind considerabil climatul la clasă și performanțele școlare. Scrisă cu sinceritate și umor, cartea te va ajuta să-ți vindeci rănile afective, dar și să-ți gestionezi mai bine emoțiile, pentru a fi mai sănătos, mai performant și mai satisfăcut de viața ta. Marc Brackett este profesor la Centrul pentru Studiul Copiilor de la Universitatea Yale și director fondator al Centrului pentru Inteligență Emoțională de la YaleUseful links
Carti TreiCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti AlbastruCarti Albastru TreiYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)