Product Details
Mâncarea, dincolo de rolul primordial de a fi un veritabil combustibil al vieții, fără de care nu ar fi posibil niciunul dintre lucrurile pe care le facem, are imensa calitate de a uni oamenii. Când mâncăm împreună, nu doar ne hrănim, ci trăim o experiență care ni se fixează în memoria afectivă, în acel spațiu special al sufletului nostru în care sunt păstrate oarecum de-a valma senzații și sentimente.Toate rețetele preparatelor care urmează au fost făcute acasă la mine, folosind dotările tehnice standard dintr-o bucătărie obișnuită: plită, cuptor, mixer, blender, frigider, congelator. Pentru niciuna dintre rețete nu este nevoie nici de aparatură, nici de vreo tehnică greu de pus în practică, sunt rețete accesibile unor persoane cu un grad de îndemânare și experiență mediu sau chiar scăzut.Știu că Laura a ales pentru această carte rețete care nu dau greș, rezultat al mai multor teste și perfecționări. Eu am încredere deplină în ea și te sfătuiesc să faci la fel. Prin urmare, nu mi-a rămas decât să îți urez lectură plăcută și poftă bună! – Chef Nico LontrasPrânzul meu de duminică are un singur ritual de îndeplinit, acela al emoțiilor pozitive. De fiecare dată când ne așezăm la masă, lăsăm deoparte încruntările și încercăm să ne bucurăm de mâncarea bună și să o povestim pe îndelete. – Laura LaurențiuDespre autorDe aproape zece ani, Laura Laurențiu oferă inspirație gurmanzilor din România. Autoare a unui proiect culinar online demarat la începutul lui 2009, sub numele Cuina Bănățeană, Laura Laurențiu continuă și în prezent să scrie pe retetecalamama.ro și pe lauralaurentiu.ro. Acest proiect a fost început din pură pasiune și din dorința de a promova bucătăria specifică zonei în care trăiește autoarea, Banatul, dar a continuat cu înlăturarea limitelor impuse de conceptul inițial, în ideea de a oferi unui număr din ce în ce mai mare de cititori rețete cât mai diverse și simplu de pus în practică.De ani buni, blogul Laurei Laurențiu este unul dintre cele mai citite din online-ul românesc și în jurul lui s-au dezvoltat comunități foarte mari și foarte active în social media. Din dorința de a crește din punct de vedere profesional și de a împărtăși publicului său fidel informații și tehnici corecte, Laura Laurențiu a devenit bucătar profesionist. În continuare, prin activitatea ei, autoarea își propune să risipească miturile din farfurie și să crească un segment de public informat și pretențios, atât în online, cât și în restauranteUseful links
Carti Curtea VecheCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti MaroCarti Maro Curtea VecheYou`ve viewed 48 of 78900 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)