78868 products
Femei la graniță

Femei la graniță

RRP: 49 lei

41.5 lei

Product Details

,,Cred într-o prietenie ca o mare dragoste venită atunci când nu o aștepți. Cred într-o prietenie în care îți poți povesti viața atunci când credeai că n-o s-o mai faci. Cred într-o prietenie plină de umor, de tandrețe și durere, pe drumul spre Marele Gif, cu gândul la lucrurile mărunte din care se compune o viață. Tocător. Înot. Familie. Război. Iubire. Lubeniță. Frică. Portocale.Două femei care nu s-au născut surori, dar pentru care cu siguranță e nevoie să inventăm un cuvânt. Scrisorile lor traversează istoria și recompun o geografie intimidantă a femininului. O prietenie care naște o asemenea carte mă face geloasă, mă obligă să-mi vizitez anxietățile, mă trimite acolo unde închisesem în mine uși. Sunt vie, îmi spun. Respir. Am mâinile roșii ale unui lung șir de femei. Ce șmecherie! Citesc și știu că în seara asta, după ani lungi de secetă, în sfârșit îmi voi râde și-mi voi plânge toată inima. Lavinia Bălulescu ,,Întâlnirea în scris dintre Maria Tănăsescu și Alexandra Rusu îmi evocă o imagine din Cortázar: plonjezi într-un bazin și acolo, în adâncul lui, dai peste un alt înotător, amândoi atingeți fundul bazinului în același timp, întrezărindu-vă preț de o clipă în apă. Asta e și senzația pe care o ai citind Femei la graniță, cea a unei intimități inefabile, a unei apropieri în timpul căreia, ținându-ți respirația, nu pot fi spuse decât lucrurile esențiale. Urgența și complexitatea confesiunii fac ca vocile lor să se hibridizeze, să se confunde, formând structura unui singur ADN și nici nu-ți mai dai seama când e una și când e cealaltă și când, de fapt, e și povestea ta acolo. O poveste despre chimiile complicate ale vieții și geografia neîmblânzită a memoriei, la capătul căreia te simți mai puțin singur. Anastasia Gavrilovici ,,Femei la graniță, aidoma unei evanghelii apocrife după Alexandra și Maria, este o arhivă epistolară cu dublu helix, scrisă în clipe de răgaz casnic. Conversația lor e umană cap-coadă. Prin detalii și acorduri fine, observarea reciprocă devine o instalație din țesuturi ale surorității. Această colecție de scrisori generează o mitologie unică, cu ritualuri originale. Supuse de bună voie analizei, ca în teatrul anatomic, cele două autoare merg în sus pe firul înaintașelor, mixând genealogii, ironizându-și, adesea, procesul de lucru. Intrăm în detaliile intime ale unei duble memorii corp-minte, unde, cu spasmele lor înrâurite, prietenele sondează limitele relației. În această realitate pâlpâitoare, mustind de trimiteri contemporane, singurele opriri sunt în stațiile umorului. Aici, în episoade cu țuici de portocale și povești deocheate ale unor mătuși contrabandiste, cu Marele Gif, Curcubina, copii fotbaliști și iubiți-litere, recolte impresionante de lubenițe, războaie ale bărbaților și mâncăruri-memorie, prin contaminarea a două experiențe contra cronometru, frica pur și simplu dispare. Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu, care parcă-și continuă gândurile, flexează mușchiul confesiunii până la durere. Pentru fanii memoriei și voyeurismului, scrisorile lor, amplu exercițiu de admirație reciprocă, vindecă și dezleagă. «Unde (se) termină una, începe cealaltă». Conversația atinge cote înalte pentru că, dincolo de evidentele afinități, amândouă au vocația prieteniei. Andrei Măjeri   Odată ce dispare frica, feminitatea curge pur și simplu ca mierea și repară, exact ca mierea, toate buzele crăpate, gâturile înroșite, pielea uscată, mai întâi la tine, apoi la ceilalți, și e un mod de participare la lume inegalabil, este efectiv a te face una cu ea, ca și cum ai dansa nonstop pe muzica ta preferată care vine din cărămizi, din pereți, din cauciucuri, din epiderme, din celule bazale, din fire de păr, ca din niște difuzoare. Alexandra Rusu  Îmi port vârsta de acum ca pe o imensă parașută dezumflată, încerc să arăt ceva important în fiecare dimineață, o pun pe umăr și plec hotărâtă în cercuri concentrice tot mai ample, dar tot ce se vede e o încâlceală de sfori, noduri și petice de mătase murdară, din care au dispărut tot aerul cald și toată anvergura. Aș vrea să‑ți propun o parafrază la vorba aia cu copilul, copacul și casa, singurele care fac o viață. Să‑ți spună cineva: vreau să mă uit la tine și să te țin minte. Maria Tănăsesc
78868 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review