RRP: 39 lei
33 leiProduct Details
Forţa caracterului îşi propune să reevalueze ideile comune despre bătrâneţe, oferind o perspectivă nouă asupra ei, centrată pe noţiunea de caracter. Gândit ca o continuare la Codul sufletului (Trei, 2017), care analizează rolul esenţial al caracterului în viaţa noastră emoţională şi intelectuală, volumul de faţă este structurat în trei părţi ce corespund etapelor bătrâneţii identificate de autor. Prima este dăinuirea, etapa de desăvârşirea a caracterului prin înaintarea în vârstă, cea de-a doua este plecarea, adică pregătirea pentru moarte, iar în cea de-a treia, etapa de după plecare, caracterul celui dispărut îi influenţează pe cei rămaşi în viaţă.Trecând în revistă miturile şi arhetipurile care ne guvernează viaţa în ultimii ani, Hillman explorează sensurile şi virtuţile ascunse ale schimbărilor fizice şi emoţionale specifice bătrâneţii, precum pierderile de memorie, modificarea tiparelor de somn sau misteriosul reviriment al imaginaţiei erotice. Îmbinând psihologia, filozofia, poezia şi textele sacre cu experienţa de viaţă a autorului, Forţa caracterului este menite să schimbe felul în care ne gândim la bătrâneţe.James Hillman (1926–2011), psiholog, analist, profesor şi conferenţiar american, fost director de studii la Institutului C.G. Jung din Zürich. A fondat curentul psihologiei arhetipale, desprins din psihologia analitică, şi a scris peste douăzeci de cărți de specialitate, printre care The Myth of Analysis şi Re-Visioning Psychology, nominalizată în 1975 la Premiul Pulitzer.Veacuri de-a rândul, anii târzii ai vieții au fost asociați nu cu apropierea morții, ci cu vitalitatea și caracterul. În general, bătrânii nu erau văzuți ca șchiopătând anevoie spre ușa morții, ci priviți ca tezaure trainice de obiceiuri și legende, paznici ai valorilor locale, experți în meșteșuguri și deprinderi, voci prețuite în sfatul obștii. Ce conta era forța caracterului, dovedită de numărul anilor de viaţă.James HillmaUseful links
Carti TreiCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri TreiYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)