Product Details
Frantumaglia invită cititorii în atelierul de creație al Elenei Ferrante, lasându-i să arunce o privire în sertarele biroului său, din care au ieșit cele patru volume ale celebrei Tetralogii Napolitane, precum și romanele de sine stătătoare care au precedat-o. Alcătuită din scrisori, reflecții, eseuri și interviuri întinse pe o perioada de peste 20 de ani, Frantumaglia zugrăvește imaginea unică a unei scriitoare dominate de o pasiune nestăvilită pentru scris. În volumul de față, Ferrante răspunde la multe dintre întrebările cititorilor ei. De pildă, își justifică alegerea de a sta deoparte și de a-și lăsa cărțile să-și trăiască singure propriile vieți. Descrie reacțiile și dilemele pe care le are atunci când romanele sale sunt adaptate pentru film. Vorbește despre provocarea de a găsi răspunsuri concise la interviuri. Explică bucuriile și chinurile scrisului, strădania de a crea o poveste doar ca să descopere că acea poveste nu e îndeajuns de bună. Își analizează relația cu psihanaliza, cu orașele în care a locuit, cu maternitatea, feminismul și copilăria ca depozitară a amintirilor, impresiilor și fanteziilor noastre cele mai puternice. Rezultatul este un autoportret viu și intim al unei scriitoare în propriu-i laborator artistic. E posibil ca Frantumaglia să fie cel mai experimental text de până acum al Elenei Ferrante, o luare în răspăr a criticii și a mass-mediei: totul ca să ne arate cât de greșit citim ceea ce citim, cât de nedrept sunt tratate femeile care scriu și cât de nociv operează presa. New Republic Ferrante face o radiografie a vieții la fel de necruțătoare precum cea din romanele sale. The Los Angeles Times Elena Ferrante a creat o operă care se susține singură și reprezintă o întreagă lume, alcătuită din limbaj, relații de familie, acțiuni, emoții, politică și cultură. The Washington Post Frantumaglia ne oferă ocazia de a contempla prezența stranie, spectrală a Elenei Ferrante în lumea literelor. The New York Times Book Review Încă de la apariția romanului Prietena mea geniala, care deschide Tetralogia Napolitana, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numita Febră Ferrante . Este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – și a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. Dar, fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare care vorbește într-un stil plin de frumusețe și forță despre sentimentul de apartenență la un loc, despre relațiile umane, dragoste, familie și prietenieUseful links
Carti TreiCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti Galben mustarCarti Galben mustar TreiYou`ve viewed 48 of 78900 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)