RRP: 99.99 lei
59.99 leiProduct Details
CARTEA ANULUI — THE TIMES Renașterea italiană a conturat cultura occidentală — dar a fost vorba de o perioadă mult mai stranie și mai întunecată decât știm mulți dintre noi. O cunoaștem pe Mona Lisa pentru zâmbetul ei, dar nu am aflat că a fost măritată cu un negustor de sclavi. Îl venerăm pe Leonardo da Vinci pentru operele sale de artă, dar sunt puțini cei care îi apreciază în prezent proiectele sale ingenioase de arme. Vizităm Florența să îl vedem pe David al lui Michelangelo, dar nu știm nimic despre masacrul care a dus la capitularea republicii. De fapt, numeroși dintre artiștii și gânditorii cei mai cunoscuți ai Renașterii s-au afirmat nu în timpul „renașterii artistice” mult lăudate din secolul al XV-lea, ci în mijlocul morții și al distrugerii din secolul al XVI-lea. Frumusețe și teroare este o poveste fascinantă printre ale cărei personaje se numără scriitoare uitate, negustori evrei, mercenari, prostituate, țărani și cetățeni care au trăit în zilele Renașterii. Mustind de viață, ne duce mai aproape decât oricând de realitatea acestei epoci uimitoare și de semnificația ei astăzi. „Plin de forță.” GUARDIAN „Magnific.“ FINANCIAL TIMES „Revelator... exact istoria alternativă pe care ți-ai dori-o.“ DAILY TELEGRAPH „Genial și pasionant, iată întreaga Renaștere în toată veridicitatea ei într-o istorie cât se poate de originală și de proaspătă.“ SIMON SEBAG MONTEFIORE „Înspăimântător și fascinant.“ SUNDAY TIMESUseful links
Carti LiteraCarti fabricate de LiteraCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri LiteraYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)