79780 products
Furtuna barocă

Furtuna barocă

RRP: 34.95 lei

31.5 lei

Product Details

Constituită dintr-o serie de paradoxuri, deopotrivă poem şi naraţiune, eseu şi confesiune, Furtuna barocă îi oferă cititorului o radiografie a secolului al XVII-lea, marcat de Războiul de Treizeci de Ani şi de revoluţia ştiinţifică. Conflagraţii motivate cultural şi religios aveau să pună stăpânire pe Europa timp de decenii, schimbându-i pentru totdeauna înfăţişarea. Însă tot atunci a fost şi începutul unei perioade în care au avut loc unele dintre cele mai importante descoperiri ştiinţifice şi o înflorire a artelor, a ştiinţelor şi a filosofiei. Pornind de la aceste realităţi, autorul propune o reflecţie asupra naturii mecanismelor istoriei şi a felului în care punctele de turnură de altădată se pot dovedi a fi relevante chiar şi astăzi, într-o epocă în care tehnologia pare că i se poate substitui omului în orice domeniu, inclusiv în arta scrisului. Un text profund personal, ce invită la multiple analize şi avertizează asupra pericolului dispariţiei originalităţii, încheiat cu o serie de consideraţii despre importanţa literaturii azi şi în deceniile viitoare
79780 products

Reviews (17 Reviews)

General rating

4.29 (17 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

GET the latest updates

REGISTER and never miss an offer

  • Receive latest trends and updates
  • Enjoy exclusive offers and special promotions
  • We promise we won`t spam

Be the first to know

I am not interested, hide this window

By subscribing you may receive the newsletters from our partner websites

Thanks
for joining!

Hide this window

Email already exists in our database!

Hide this window