Product Details
Ploaie de rachete in zori, carnagiu la un festival muzical și bebeluși decapitați. In replica, bombardamente fara precedent. Și un nou Exod… Ceea ce unii au prezis ca ar putea fi inceputul celui de Al Treilea Razboi Mondial este, de fapt, un conflict vechi de mii de ani. De la Avraam incoace, s-a starnit dihonia intre frații vitregi Isaac și Ishmael, intemeietorii legendari ai principalelor popoare semitice (israelienii și arabii).Deși hotarele sale istorice nu au fost și nu sunt nici in prezent coincidente cu cele ale teritoriilor sau ale statelor asociate, Palestina – cu Fașia Gaza la vest și Cisiordania la est, dar și, in centrul sau spiritual, cu Ierusalimul (singurul oraș care exista, deopotriva, in Cer și pe Pamant) – este identificata, de regula, cu Canaan, cu Țara Israel a evreilor(in ebraica, transliterat, Ereț Israel) sau Țara Sfanta a Cruciaților (in latina, Terra Sancta), in limba araba fiind denumita Filastīn. Ea deține o importanța majora pentru toate cele trei mari religii monoteiste: iudaism, creștinism și islam. Dar reprezinta și scena unor razboaie sfinte care au facut milioane de victime, de la Cruciadele medievale la razboiul de Yom Kippur din 1973 și cel pornit, dinspre Gaza, in ultima zi de Sukkot din 2023.Noul Jihad este legat de Hamas, un alt chip al terorismului sistematic , dar și, pieziș, de Bibi Netanyahu și de marele eșec (calculat?) al Mossadului. Conflictul fiind inceput de ziua lui Putin, teoria conspirației trimite la axa Moscova–Teheran–Gaza, cu o deviere semnificativa spre Riyadh, intr-o epoca in care consecințele razboiului fac, totuși, ca pana și Iepurașul cu Papion sa rupa legaturile cu Mia Khalifa…Quo vadisUseful links
Carti Universul JuridicCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti NegruCarti Negru Universul JuridicYou`ve viewed 48 of 76508 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)