Glontul de argint sau Adevarata moarte a lui Avram Iancu

MOȚUL: Bucurie cu primejdie! IANCU: Semnul primejdiei tresare‑n sufletul moţilor! Sar toţi ca unul la vestea de pojar! MOȚUL: Nu le e frică de moarte! IANCU: Nu le e frică, nu! Vin chiuind ca la nuntă și fiinţa lor primește vestea primejdiei pe cea mai ascuţită coardă a ei, acolo unde tresare bucuria! MOȚUL: Primejdie cu bucurie! IANCU: De‑acum trebuie să vină! Să vină moţii și tribunii! Dobra să vină și Buteanu să vină… Cu ai lor… Să‑i simt lângă mine… Să fim împreună, așa, toţi laolaltă, să‑nfruntăm primejdia și să așteptăm bucuria! MOȚUL: Vin! Trebuie să vie! IANCU: Îi văd cum se‑avântă cu toţii ca într‑o apă limpede, care e nădejdea lor de fericire… MOȚUL: Veche nădejde! Bătrână nădejde! IANCU: Bătrână cât neamul, omule! Dar înflorită acum din nou, ca o copilă… O, de‑aș apuca să trăiesc s‑o văd crescând, fecioară… Să‑mi fie mireasă! MOȚUL: A ta va fi, Avrămuţ: mireasa ta, fericirea neamului!