Product Details
Ediție filologică, studiu introductiv, tabel cronologic, traducere și note de Mianda Cioba și Anca Crivăț Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex. Celebrat încă din timpul vieții drept cel mai mare umanist spaniol, Antonio de Nebrija s-a transformat după moarte într-o legendă. Astfel începe portretul pe care i-l dedică Juan Gil, publicat cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la moarte. Iar proporțiile legendei lui Nebrija se extind asupra întregii istorii a culturii europene. Opera lui Nebrija îl plasează pe cititor într-o dinamică de idei surprinzător de consecvent articulate, idei încă vii despre limbă și învățarea ei, despre cunoaștere în general și raporturile acesteia cu limba și, poate mai mult decât orice, despre o nouă înțelegere a valorilor educației și a autorității cunoașterii. Useful links
Carti HumanitasCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri HumanitasYou`ve viewed 48 of 76390 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)