Product Details
Povestea măririi și decăderii unei familiiUitate sunt vremurile când Paolo și Ignazio Florio munceau din greu pentru a scăpa de lipsuri și a-și dezvolta afacerile. Acum au palate, bogății nemăsurate și putere, iar întregul Palermo îi admiră.Așa că noul conducător al Casei Florio decide că a sosit vremea să își extindă imperiul dincolo de hotarele Siciliei. El își îndreaptă atenția spre Roma și spre curțile monarhilor europeni, căci vrea ca, într-o bună zi, să pună stăpânire pe insulele Egadi și să dețină principala flotă comercială din Marea Mediterană. Toate planurile îi sunt încununate de succes, dar trebuie să plătească un preț cumplit: să renunțe la femeia iubită. Fiul și moștenitorul său, Ignazziddu, încearcă să se ridice la înălțimea înaintașilor, deși îi lipsesc priceperea și cumpătarea de care au dat dovadă tatăl și bunicul său.Două femei remarcabile împlinesc povestea acestei familii: Giovanna, soția lui Ignazio, o femeie puternică și hotărâtă, și Franca, soția lui Ignazziddu, o femeie de o frumusețe uimitoare, dar căreia soarta îi rezervă lovituri dintre cele mai crude. Un adevărat fenomen literar național! - Il Venerdì di Repubblica Ambiții nemăsurate, splendoare și regrete... În fundal, Palermo, un oraș al cărui destin pare să se fi împletit cu acela al familiei Florio. Povestea teribilă și captivantă îi va fermeca pe cititori. - Corriere della Sera SettUseful links
Carti NemiraCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri NemiraYou`ve viewed 48 of 76187 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)